< Imprimare >      ZIUA - EXTERNE - vineri, 8 februarie 2008

Kosovo independent de ziua Serbiei

Independenta provinciei Kosovo va fi proclamata curand, iar ipoteza cea mai probabila este ca declaratia sa fie facuta chiar inaintea reuniunii ministrilor afacerilor externe ai UE, ce va avea loc la 18 februarie, comenteaza AFP, preluata de Rompres. Surse de la Belgrad afirma ca fostii rebeli UCK si-ar dori sa faca declaratia de independenta chiar de ziua nationala a Serbiei, 15 februarie, cand Boris Tadici ar urma sa-si depuna noul juramant de presedinte.

Autoritatile kosovare "asteapta unda verde din partea occidentalilor si considera ca sfarsitul de saptamana de dinaintea summit-ului UE va fi data cea mai probabila", afirma o sursa din Guvernul de la Pristina, potrivit careia declararea independentei in acel moment ar permite apoi majoritatii ministrilor de Externe din UE sa o si recunoasca. Mai mult, sefii diplomatiilor europene ar putea decide tot atunci plecarea misiunii UE in Kosovo, aceasta urmand sa supravegheze, desi fara acordul ONU, primii pasi dupa declararea independentei. France Presse citeaza si o diplomata americana, care este de parere ca independenta va fi proclamata intr-o duminica, pentru ca este o zi in care nu se reuneste Consiliul de Securitate al ONU. Membru permanent in cadrul instantei supreme a Natiunilor Unite, Rusia si-ar folosi dreptul de veto pentru a nu admite independenta Kosovo.

Ambasadorul Rusiei la UE a facut miercuri apel la statele europene sa nu recunoasca independenta unilaterala a provinciei Kosovo, subliniind ca un astfel de demers nu va aduce liderilor de la Pristina "nici un avantaj", relateaza AFP. "Nu pierdem speranta de impiedicare a cursului evenimentelor, utilizand toate mijloacele diplomatice de care dispunem", a declarat ambasadorul Vladimir Cijov jurnalistilor de la Bruxelles. Cijov a subliniat ca o astfel de recunoastere va reprezenta "o incalcare a Actului final de la Helsinki", text care protejeaza integritatea teritoriala a statelor, si "o incalcare a rezolutiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU" care a incredintat administrarea provinciei Natiunilor Unite in 1999. (G.D.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=232875&data=2008-02-08