Ulterior a facut in asa fel incat sa fie indepartat de la catedra pe motivul lipsei lucrarilor de specialitate si apoi internat in lagar. Patriarhul Miron Cristea i-a cerut pictorului Belizarie sa-l zugraveasca in chip de drac - asa cum se poate vedea si astazi - in pridvorul catedralei bucurestene. Ion Antonescu i-a trimis un mesaj profesorului Octav Onicescu, rugandu-l sa opreasca editarea postuma a cursurilor lui Nae Ionescu - de Logica si Metafizica - lipsite de orice conotatie politica...

Ca si Iorga, de la care s-a revendicat, Nae Ionescu s-a ilustrat prin doua mijloace de comunicare: catedra si ziarul. Insa si dupa ce a fost deposedat succesiv de ele, a continuat, ca simplu particular, sa inspire teama Ocarmuirii. Chiar si din groapa. Inmormantarea sa, in martie 1940, a avut loc intr-un cimitir intesat de politisti si agenti in civil.

Au trecut de atunci aproape 70 de ani. In timpul regimului comunist, Nae Ionescu nu putea fi pomenit decat ca reactionar, nationalist, "fascist" si, bineinteles - mistic; apologet intratabil al Bisericii Ortodoxe. Dupa prabusirea dictaturii, Editura Humanitas i-a imprimat, in conditii excelente, cele patru cursuri deja tiparite, alte edituri i-au pus in circulatie prelegerile inedite, conferintele, articolele, i-am intocmit si eu o culegere de "meditatii si foiletoane", toate aceste carti raspandindu-se in zeci de mii de exemplare. Marele fruct oprit putea fi procurat, in fine, din librarii si de pe tarabe.

Numai ca ideile "misticului" Nae Ionescu erau in raspar cu lumea postmoderna relativista si secularizant-agresiva in care traim. Asa ca au fost reluate vechile reprosuri si invinuiri, sporite cu una de plagiat, dupa care, cam din anul 2000, peste numele lui s-a asternut surdina si o prefacuta indiferenta. Parea ca vremea lui Nae Ionescu trecuse. De-atunci, doamna Doina Mezdrea i-a intocmit o biografie trainica si impunatoare in patru volume, iar de curand a publicat si o Bibliografie Nae Ionescu insumand circa 500 de pagini. Comentatorii nu le-au luat in discutie.

Insa iata ca reapar vechile idiosincrazii. Revista "Idei in dialog" a imprimat in decurs de doua luni patru articole lungi despre Nae Ionescu. Cel dintai, semnat in numarul pe noiembrie trecut de dl Gelu Sabau, este rezervat, dar elegant si cinstit. M-a magulit faptul ca imi socoteste o "lectura captivanta" volumul "Ganduri despre Nae Ionescu".

Din tripticul tiparit in numarul 1/2008 din "Idei in dialog" frapeaza articolul anuntat pe coperta ca semnat de Constantin Biliuta, iar in interiorul publicatiei, de... Ionut Biliuta. In fine, dl Biliuta. Care ii atribuie lui Mircea Vulcanescu zvonul ca Nae Ionescu ar fi ingenuncheat la picioarele lui Codreanu. Vulcanescu n-a spus niciodata asa ceva - sa ni se arate cand si unde. Cred ca se face o confuzie urechista. In sensul ca Mircea Vulcanescu infirma doua legende. Aceea ca, la Eforie (Carmen Sylva), unde era, asa cum spune si dl Biliuta, o tabara infiintata de Codreanu, acesta din urma i-ar fi dat un ordin lui Nae Ionescu, iar el ar fi raspuns ca nu a primit niciodata ordine de la nimeni. A doua legenda infirmata priveste o fotografie pe care Nae Ionescu ar fi purtat-o asupra sa insa nu a vazut-o nimeni, nici nu s-a gasit la el acasa cand a murit. Mai aflam din acelasi articol ca Nae Ionescu era "un suporter infocat al legionarilor" - ca si cum legionarii ar fi fost o echipa de fotbal - si alte lucruri asemanatoare, formulate parca de Rautu, Chisinevschi sau de ceilalti corifei ai proletcultismului... Asadar, Nae Ionescu si-a reintrat in rolul consacrat: de incomod peren si de ghimpe etern in coasta stangii autohtone. Rar s-a mai vazut o posteritate atat de vie!

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=232404&data=2008-01-30