< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - luni, 14 ianuarie 2008

Stiri pe scurt

Romgaz vrea in Asia Centrala

Producatorul de gaze detinut de stat Romgaz Medias ar putea sa isi extinda activitatea in Asia Centrala prin concesionarea de campuri gazeifere sau prin dezvoltarea de depozite subterane pentru inmagazinare, a declarat secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor Viorel Palasca. "Romgaz are doua posibilitati. Fie sa concesioneze campuri gazeifere, si aici ne-ar interesa in primul rand zona Asiei Centrale, respectiv Turkmenistan, fie sa se implice in dezvoltarea de depozite subterane, prin participatie sau ca antreprenor", a precizat Palasca agentiei Mediafax. El a adaugat ca, in luna februarie, o delegatie a Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), actionarul majoritar al Romgaz, se va deplasa in Turkmenistan pentru a analiza posibilitatile de colaborare in proiecte energetice. (G.M.)

Statul gata sa piarda SNLO

Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a contestat o decizie a Tribunalului Gorj din noiembrie 2007 prin care BNP Consult, lichidatorul Societatii de Inchidere si Conservare a Minelor (ICM), aflata in faliment, ar prelua pachetul majoritar de actiuni la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, informeaza Mediafax. "Ministerul Economiei si Finantelor a depus recurs la decizia instantei, in noiembrie, in termenul legal. Am angajat si avocat", a declarat secretarul de stat in MEF, Viorel Palasca. El a mentionat ca recursul se va judeca la Tribunalul Gorj in cursul lunii februarie. Anul trecut, ICM a intrat in faliment, iar judecatorul sindic a desemnat firma BNP Consult pentru lichidarea societatii. BNP Consult a solicitat instantei sa anuleze protocolul dintre Ministerul Economiei si ICM, astfel ca firma de lichidare urma sa obtina controlul asupra unui pachet de 65,8% din actiunile Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO). (G.M.)

Trenuri suplimentare

CFR Calatori introduce, incepand de astazi, opt trenuri suplimentare pe relatiile Bucuresti Nord-Bacau si Brasov. Doua dintre trenurile Rapid vor circula zilnic intre Bucuresti Nord si Bacau, pana pe 24 aprilie 2008. Alte doua trenuri vor circula zilnic pe relatia Bucuresti Nord-Brasov si retur pana pe 24 februarie 2008. De asemenea, pe relatia Bucuresti Nord-Brasov au fost introduse patru trenuri care vor circula numai in zilele de vineri, sambata si duminica pana pe 24 februarie 2008. (C.P.)

Desant la Bursa

Procedurile de listare la bursa a companiilor energetice detinute de stat Nuclearelectrica, Hidroelectrica si Romgaz ar putea incepe in acelasi timp, in cursul acestui an, a declarat secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), Viorel Palasca, potrivit Mediafax. Acesta a spus ca, in prima faza MEF, are in vedere plasarea la bursa a unor pachete de 10% din capitalul fiecarei companii. El nu a precizat perioada in care vor fi initiate aceste proceduri, dar a afirmat ca acest lucru va avea loc in mod cert in acest an. Oficialii MEF au anuntat anul trecut ca intentioneaza sa listeze la bursa actiuni ale producatorilor de electricitate Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavoda, si ale Hidroelectrica, precum si ale producatorului de gaze naturale Romgaz Medias. (G.M.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=231679&data=2008-01-14