< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - joi, 10 ianuarie 2008

Moartea domnului Lazarescu s-a reintors in viata reala

Nicolaescu cere demisia directorului spitalului in care un veteran a fost condamnat sa moara

Mai intai a fost celebrul caz al batranului purtat cu ambalanta din spital in spital pana cand a murit. Povestea a inspirat scenariul filmului ''Moartea domnului Lazarescu'', care, din nefericire, s-a reintors inca odata in viata reala. Medicii de la Spitalul de Urgenta Valcea au plimbat un pacient mai bine de o ora de la o sectie la alta, prin tot orasul, pana cand acesta a murit. In varsta de numai 41 de ani, sergentul in rezerva Florea Popescu, a ajuns la Urgenta cu durere in gat. Diagnosticat cu ''laringita cronica'', a fost trimis la Sectia ORL a Spitalului Nr.2 din Ramnicu Valcea. Aici, medicul a decis ca diagnosticul este gresit si a trimis pacientul inapoi la Urgenta. In ambulanta, sergentului i s-a facut si mai rau, a cazut din picioare, medicul care il insotea fiind nevoit sa-i efectueze o traheostomie. O ora mai taziu, rudele l-au gasit decedat, intr-o toaleta de serviciu a spitalului, relateaza Rompres. In timp ce ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, cere demisia managerului Spitalului de Urgenta din Valcea, Georgeta Staliste, acuzand-o de incompetenta, aceasta din urma declara ca se mai gandeste la hotararea pe care o va lua. In plus, ea acuza ministerul de situatia creata, motivand ca spitalul functioneaza in trei cladiri separate situate pe strazi diferite.

''Directoarea Spitalului de Urgenta Ramnicu Valcea isi aduce aminte abia azi ca nu se pot rezolva urgentele, pentru ca spitalul functioneaza in trei cladiri. Dar pana acum nu a functional la fel? Astfel, dansa isi ascunde neputinta, incompetenta. Stimata doamna, ori va dati demisia, ori va dam noi afara! Astept demisia dumneavoastra, pentru ca puneti in pericol viata oamenilor'', a spus, iritat, ministrul Nicolaescu, in timpul videoconferintei cu conducerile sistemului de sanatate din judete.

''Nu comentez decizia ministrului si ma mai gandesc daca imi dau demisia'', a replicat Georgeta Staliste. In plus, ea sustine ca pacientii sunt in pericol pentru ca spitalul functioneaza in prezent in trei cladiri situate pe strazi diferite. De cele mai multe ori, pacientii ajunsi in stare grava pot muri in orice clipa, ei fiind plimbati de la o sectie la alta prin oras. Mai mult, drumul catre sectiile spitalului este intersectat de o cale ferata, ambulantele fiind nevoite sa astepte minute in sir la bariera.

De-a dreptul incredibil este insa faptul ca municipalitatea a construit un pasaj pe sub calea ferata pentru a evita stationarea la bariera a ambulantelor insa nu poate fi folosit, masinile de urgenta fiind... prea inalte.

Ancheta administrativa a spitalului a stabilit ca medicii care au decis transferul interclinic al pacientului nu sunt vinovati si nu pot fi sanctionati. Singurii care pot stabili daca este vorba de culpa medicala este Colegiul Medicilor, care nu poate incepe insa o ancheta pentru ca medicii legisti nu au putut stabili cauza mortii pana in acest moment.

Sergentul in rezerva Florea Popescu fusese decorat cu ''Virtutea militara'' pentru participarea sa la misiunea de pace din Bosnia.

A.E.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=2486&data=2008-01-10