< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - miercuri, 9 ianuarie 2008

ATENTIE! IMAGINI REVOLTATOARE: Orfani bulgari implicati in scene de sex si violenta

Un film in care mai multi copii orfani bulgari sunt implicati in scene sexuale si violente a provocat un adevarat scandal in tara vecina, informeaza agentia Novinite pe site-ul oficial.

Copiii de la o institutie din orasul Burgas sunt protagonistii inregistrarii, care reprezinta, de fapt, un clip de prezentare al unui nou film bulgar, numit Baklava.

Purtatorul de cuvant al Procuratorii regionale, Andrey Chervenyakov, a declarat ca vor fi facute cercetari pentru a se stabili cine a permis filmarea copiilor, care sunt, de fapt, actori in acest filmulet de prezentare. Regizorul filmului, Alexo Petrov, a afirmat intr-o scrisoare ca autoritatile se ingrijoreaza degeaba si ca nu are nimic de explicat pentru ca este mai bine ca oamenii sa vada singuri filmul.

Videoclipul scandalos, care arata violuri si abuz de droguri, poate fi urmarit pe internet. Primarul orasului Burgas, Dimitar Nikolov, a cerut explicatii scrise in acest caz, de la institutiile guvernamentale pentru protectia copiilor. Nikolov se va intalni, miercuri, cu directorii institutiilor sociale in care au fost filmate scenele respective.

Inca ne mai vindem copii

Regizorul sustine ca dorit sa scoata in evidenta tumultoasa viata a acestor copii. Pornind de la o poveste nevinovata a doi frati, unul de 26 de ani, celalalt de 9, care pleaca in cautarea unei comori ingropate de bunica lor departe, totul se transforma intr-o epopee in care sex-ul, drogurile si violenta sunt duse la extrem. Imaginile sunt socante si ilustreaza realitatea cruda in care mii de copii din estul Europei sunt exploatati la maxim.

Din pacate, regizorul Alexo Petrov a cazut intr-o mare capcana. Nu este foarte clar daca scopul sau a fost publicitatea sau daca a dorit sa traga un semnal de alarma. Important si condamnabil este faptul ca a exploatat copiii (orfani), la propriu. Mult mai condamnabil este si faptul ca, asa cum relateaza presa de la sud de Dunare, responsabilii unui orfelinat din Burgas au fost de acord sa lase copii sa joace intr-un asemenea film. Copii obligati sa mimeze acte sexuale, copii care se saruta, copii care fumeaza (sugerand consumul de droguri), copii care lovesc si ucid. Astfel, "Baklava"-ua lui Petrov oficializeaza abuzul sexual al minorilor si promoveaza consumul de droguri, prin simplul fapt ca niste copii au fost "ademeniti" in aceasta pelicula, spre deliciul pedofililor din intreaga lume.

La sfarsitul anului trecut, ZIUA atragea atentia asupra faptului ca au fost anchetate peste 550 de cazuri de exploatare a copiilor. Semnalul de alarma a fost tras de catre seful Politiei Romane, chestorul Gheorghe Popa, in timpul seminarului "Prevenirea si combaterea exploatarii sexuale a copiilor".

Gheorghe Popa a precizat atunci ca recrutarea minorilor romani, in vederea exploatarii sexuale, se face pe strada, victimele provenind din randul copiilor strazii. Totodata, Gheorghe Nita, secretar de stat in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, a admis ca numarul real al copiilor exploatati sexual sau abuzati este mai mare decat numarul cazurilor care sunt anchetate.

Robert MIRCEA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=2447&data=2008-01-09