Apropo de actori: mi se pare bizar ca, intr-o tara in care exista Radu Beligan, locul intai in ierarhia stabilita nu stiu de cine sa fie ocupat de Dl. Arsinel. Vazand aceste preferinte, nu putem spune decat ca s-a intors, inca o data, masina lumii. Ideea de a face asemenea clasamente, bizuindu-te pe votul strazii, mi se pare fara noima pentru ca sporeste confuzia - si asa mare - in ceea ce priveste reala scara de valori in societatea romaneasca de azi. Mi se va raspunde: dar aceasta este opinia publicului, acestea sunt efectele sondajului de opinie. Imi permit sa spun, la randul meu, ca acolo unde este vorba de creatie si de creatori votul strazii sau al stadionului nu-i relevant. Creatia, indiferent de natura ei, cere alte criterii.
A mai fost ceva ce mi-a placut, si anume faptul ca un jurnalist cunoscut a dedicat trofeul pe care l-a primit memoriei lui Octavian Paler, un spirit cu adevarat, moral si, de pot spune astfel, o constiinta nationala. Citindu-i articolele si cartile publicate in ultimii ani, am avut impresia ca pentru Octavian Paler, iesit din Lisa Fagarasului si trecut printr-o istorie tulbure, adevarul exista.
Ce-ar mai fi in lumea romaneasca la sfarsitul acestui an pe care ar fi nimerit sa-l numim, cred, anul marilor certuri? Ar fi de spus ca, in acest rastimp, romanii si-au pierdut gustul (si pretuirea) pentru politica si, in afara de cei care au interes s-o faca, politica nu mai reprezinta o solutie de existenta pentru un om tanar si instruit. Nu-i bine, dar asa se intampla. Ar fi, de asemenea, de amintit ca parlamentarii romani voteaza in disperare Academii noi, cum ar fi, de pilda, Academia Oamenilor de Stiinta, uitand faptul ca exista, de 141 de ani, o Academie Romana care, alaturi de Biserica si Parlament, este o institutie reprezentativa pentru spiritualitatea romaneasca.
Ea nu trebuie asfixiata cu alte formatiuni paralele in care sa-si gaseasca locul cine are putere si cine are interese de tot felul in tara aceasta in care autoritatea are amnezie si adevarul umbla cu capul spart. Bizareria este si mai mare cand aflam ca Parlamentul Romaniei a votat, cu inima usoara, o lege prin care membrii noilor "academii" sa fie rasplatiti, lunar, cu o indemnizatie consistenta.
De unde atatia bani si pe ce se bazeaza aceasta filotimie colectiva? N-as vrea sa fac aici retorica justitiara, dar este ciudat faptul ca, intr-o tara cu multi oameni saraci, numarul indemnizatiilor grase creste vertiginos. Asa cum creste in chip aberant numarul titlurilor stiintifice, numarul profesorilor universitari, numarul doctorilor in toate stiintele tari si moi, maestrilor, excelentelor de toate culorile si de toate dimensiunile. Impresia este ca Romania a devenit o tara de mari personalitati care isi disputa acerb un loc, de la 10 la 1, in ierarhia ilustrelor figuri ale Europei. In timpul acesta, televiziunile arata sute, poate mii de pensionari care se calca in picioare pentru a apuca un bilet de tratament intr-o statiune modesta. Avem, asadar, doua Romanii: Romania mediatica si Romania profunda (profunda, tacuta si necajita).
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=231090&data=2007-12-22