< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - miercuri, 28 noiembrie 2007

NASA a dat publicitatii o noua harta a Antarcticii

Nesfarsitele situri inghetate ale Antarcticii pot fi vazute in detalii nemaintalnite pana acum. NASA a dat publicitatii o harta detaliata a continentului inghetat, realizata cu ajutorul a 1.100 imagini facute din satelit, care este de zece ori mai precisa decat hartile precedente. "Landsat Image Mosaic of Antarctica" este rezultatul imaginilor surprinse cu satelitul Landsat 7 al NASA, ale carei obiective au capacitatea de a sesiza cele mai mici detalii ale unei suprafete. Noua harta prezinta schimbarile aparute in ultimii ani pe continentul inghetat, oferind date esentiale despre modificarile de relief, dar si despre resursele naturale ale celui mai sudic continent. Agentia Spatiala americana a prezentat, de asemenea, si imagini spectaculoase, filmate din avion, cu ghetarii de pe continentul de la Polul Sud.

Imaginea continentului inghetat oferita de NASA ar trebui sa revolutioneze cercetarile intrucat, spun expertii, ea "ofera oportunitati nebanuite pana acum oamenilor de stiinta si cercetatorilor si da posibilitatea publicului sa se familiarizeze cu Antarctica". "Este ca si cum am privi imagini in culori pe un televizor de inalta definitie, in comparatie cu imaginile in alb/ negru difuzate de un vechi aparat TV", a declarat Robert Bindschadler, responsabil stiintific de la Centrul spatial Goddard al NASA, situat la Greenbelt, Maryland. Potrivit cercetatorului, harta va permite specialistilor sa monitorizeze mai bine modificarile climatice si geografice care apar in Antarctica. Mai mult, efectele incalzirii globale sunt din ce in ce mai vizibile in regiunile polare. La acest proiect au mai colaborat Institutul Geologic american (U.S. Geological Survey) si British Antarctic Survey.

Primele fotografii cu Antarctica au fost realizate in 1972, iar detaliile erau nesemnificative fata de ceea ce s-a obtinut acum cu ajutorul satelitului NASA Landsat 7. Imaginile obtinute in anii '70 erau facute din avioane si nave de supraveghere. NASA detine in prezent 14 sateliti de observare a Pamantului.

O.R.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=1845&data=2007-11-28