< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - miercuri, 14 noiembrie 2007

Italienii s-au tiganit in Parlamentul European

Legea semnata de Prodi i-a incaierat pe reprezentantii Puterii si ai Opozitiei din Peninsula si in Legislativul de la Strasbourg * Socialistii propun expulzarea rapida ca exceptie

Dezbaterile pe tema aplicarii Directivei 38/2004 privind libera circulatie in spatiul UE, in contextul adoptarii recente, de catre Guvernul italian, a unui decret-lege vizand expulzarea cetatenilor comunitari care comit infractiuni in Italia, au incins, luni, spiritele in Parlamentul European. Ca urmare a masurilor dispuse in Peninsula, Legislativul comunitar urmeaza sa se pronunte, maine, asupra unei rezolutii propuse de Grupul Socialist, ce prevede ca expulzarile rapide trebuie sa constituie exceptia, nu regula, atunci cand vine vorba de cetatenii Uniunii.

"Italia - ca tara in care mafia continua sa reprezinte o cifra de afaceri de 80 miliarde de euro, in care se intampla tot felul de lucruri - nu ar trebui sa dea lectii in materie de imigrare", a declarat, luni, europarlamentarul italian Monica Frassoni (Verzi/ALE), apreciind ca Directiva "are nevoie de un cadru foarte precis de aplicare". "Se pot lua masuri la adresa unor indivizi, nu grupuri de persoane. (...) Legea este valabila pentru toti", a apreciat, la randul sau, conationalul ei, Roberto Musacchio, apreciind ca "incidentul din Italia nu are nimic de-a face cu poporul roman sau cu populatia roma in general; vina este individuala, nu colectiva". "E pacat sa aratam cu degetul un popor, vina este a Guvernului, care nu stie sa previna asemenea situatii, sa combata dezordinea sociala", a aratat, de asemenea, europarlamentarul italian, Luca Romagnoli, secondat de colegul sau, Gianni Pittella, care a obiectat ca decretul-lege adoptat de Guvernul Prodi in urma cu aproximativ doua saptamani nu respecta normele comunitare, nici Constitutia italiana, avertizand ca se opteaza pentru o promovare a discriminarii, cand de fapt ar trebui sa se lupte impotriva acesteia. "Imigratia este o resursa importanta, o parte importanta a viitorului nostru", a mai spus Pittella, pledand pentru o mai buna cooperare, la nivel european, in vederea gestionarii fluxurilor migratorii. "Ce s-a nascut in urma acestei crime - o adevarata vanatoare de vrajitoare impotriva cetatenilor romani", a declarat, la randul sau, italianul Umberto Guidoni, aratand ca "nu putem bloca libera circulatie in Europa, doar pentru a-i evita pe criminali". "Dreptul de stabilire a cetatenilor romani in Italia este un drept inalienabil", a conchis Guidoni.

Interventiile romanilor

In vreme ce europarlamentarul roman Marian Jean Marinescu (PPE-DE) a solicitat Comisiei Europene sa analizeze, in regim de urgenta, conformitatea textului adoptat de Guvernul de la Roma cu normele europene, subliniind ca Italia trebuie sa isi protejeze rezidentii, indiferent de nationalitatea acestora, colega sa, Adina Valean (liberali), s-a adresat Executivului comunitar cu rugamintea de a adopta o pozitie ferma in privinta apararii dreptului la libera circulatie a persoanelor, in calitate de garant al tratatelor europene. "Criminalitatea nu are nici nationalitate, nici etnie. Trebuie incurajata mobilitatea persoanelor si trebuie sa acordam lucratorilor aceleasi sanse peste tot in Europa", a mai spus Valean, subliniind ca "raspunsul la crima nu este inchiderea granitelor, nici incurajarea xenofobiei, a discriminarii si a stigmatizarii nationalitatilor sau gruparilor etnice". "Nu pot accepta ideea ca diversitatea presupune intoleranta, ca o tara poate deveni un ghetou, o Siberie a UE, in care sa fie deportati cetatenii indezirabili", a declarat, la randul sau, europarlamentarul roman, Adrian Severin (PSE). (Anne-Marie LUPASCU)

Italia pe lista neagra a MAE

Italia a fost inclusa de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pe lista tarilor pentru care exista "atentionari" de calatorie, alaturi de Bulgaria, Costa Rica, Iran si Mexic.

Atentionarile MAE in privinta Italiei se refera la decretul-lege privind expulzarile, adoptat recent de autoritatile de la Roma. Astfel, ministerul ii anunta pe cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in Peninsula ca la 2 noiembrie 2007 a intrat in vigoare Decretul Lege nr. 181/ 01.11.2007 ce asigura transpunerea Directivei CE nr. 38/2004 privind dreptul cetatenilor Uniunii si al membrilor lor de familie de a circula liber pe teritoriul statelor membre. Cetatenii romani aflati in situatia de a fi expulzati in baza Decretului trebuie sa stie ca "masura de indepartare este notificata interesatului si contine modalitatile de atac si durata interzicerii de reintrare pe teritoriul national, care nu poate fi mai mare de 3 ani" si ca "masura de indepartare precizeaza termenul stabilit pentru parasirea teritoriului national, care nu poate fi mai mic de o luna de la data notificarii, cu exceptia cazurilor de urgenta dovedita", mentioneaza MAE. "Impotriva ordinului de indepartare poate fi depus recurs la tribunalul monocratic din teritoriul unde are sediul autoritatea care l-a emis. Recursul este prezentat in termen de 20 de zile de la notificarea ordinului de indepartare, in caz contrar nu mai este admis, si este solutionat in urmatoarele 30 de zile", mai informeaza MAE, recomandand persoanelor care apreciaza ca impotriva lor s-au comis abuzuri sa se adreseze pentru asistenta Sectiei consulare a Ambasadei Romaniei la Roma si Consulatelor generale de la Milano si Torino. (A.M.L.)

Frattini si-a pus UE in cap

Comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a avut parte de un inceput de saptamana dificil, fiind acuzat, luni, ca incearca sa faca echilibristica intre calitatea de reprezentant al Comisiei Europene si cea de politician italian din partea Opozitiei. Aspru criticat de europarlamentarii prezenti la dezbaterile din plenul Legislativului comunitar pe tema aplicarii Directivei 38/2004 privind dreptul la libera circulatie in UE pentru pozitia adoptata, ce s-a dorit impartiala, dar care s-a dovedit a fi partinitoare, oficialul european a parasit nervos reuniunea de la Strasbourg, nu inainte de a reprosa audientei ca nu merita un astfel de tratament.

Comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a parasit sifonat dezbaterile organizate, luni, in plenul Parlamentului European pe tema aplicarii Directivei 38/2004 privind dreptul la libera circulatie in UE, in conexiune cu decretul-lege adoptat, in regim de urgenta, de Guvernul de la Roma, referitor la expulzarea cetatenilor comunitari ce se fac vinovati de comiterea de infractiuni in Peninsula. Oficialul european a primit critici dure din partea europarlamentarilor prezenti, fiind acuzat ca ar practica standardele duble, incercand sa combine calitatea de reprezentant al Executivului european cu cea de politician al Opozitiei italiene. "Nu trebuie sa fiti partizan in materie si adunarea va cere sa va concentrati asupra activitatii dumneavoastra actuale si nu asupra responsabilitatilor dumneavoastra viitoare", in caz de revenire la putere a lui Silvio Berlusconi in Peninsula, i-a atras atentia liderul ALDE, britanicul Graham Watson. Frattini "a incurcat rolul sau de comisar european cu cel de om al Opozitiei", i-a reprosat, la randul sau, europarlamentarului italian Giovanni Pittella (PSE), apreciind ca "ar fi fost mai bine sa se foloseasca de functia sa pentru a reduce tensiunile". In vreme ce un alt reprezentantul al Italiei la PE, Umberto Guidoni, a apreciat pozitia comisarului Frattini drept "impotriva Europei", comisarul european pentru Justitie nu a scapat nesanctionat nici de catre Verzi, fiind acuzat de acestia ca ar fi avut "doua fete" de-a lungul polemicii legate de situatia din Peninsula. Desi a calificat criticile aduse de europarlamentari drept provocari, la care nu intentiona sa raspunda, Frattini nu s-a putut abtine sa nu le reproseze celor prezenti in plenul Legislativului comunitar, reunit la Strasbourg, ca nu merita aceasta. Reactia sa a provocat o interventie de ultim moment, comisarul european fiind avertizat de unul din colegi sa fie atent la ceea ce spune si transmitandu-i-se, totodata, ca postura de victima0 nu i se potriveste. "Nu trebuie sa va simtiti jignit de faptul ca sunteti intrebat din ce o sa traiti", i s-a spus lui Frattini, facandu-se aluzie la interventia conationalului sau, Gianni Pittella, potrivit careia imigrantii constituie o categorie aparte in Italia, responsabila de o mare parte din veniturile statului italian.

CE nu comenteaza deocamdata decretul italian

Anterior, oficialul comunitar a semnalat europarlamentarilor prezenti in Hemiciclul de la Strasbourg faptul ca, desi Executivul european nu este dispus sa tolereze discriminarea, in nici o forma a sa, acesta sustine dreptul statelor membre de a-si proteja cetatenii in fata infractionalitatii. Ingrijorat de manifestarile rasiste si xenofobe recente, comisarul Frattini a procedat, totodata, la o inventariere a problemelor cu care se confrunta minoritatea roma "in anumite state europene", reamintind europarlamentarilor prezenti ca, desi este un act extrem, ce presupune, intre altele, o limitare a prevederilor Tratatului, Directiva CE 38/2004 prevede expulzarea cetatenilor comunitari, in anumite conditii. Referitor la decretul-lege adoptat recent de catre Guvernul de la Roma, oficialul european a tinut sa precizeze ca, in conditiile in care textul tocmai a fost transmis Parlamentului italian, iar votul asupra acestuia se va produce cel mai probabil in urma aducerii unor amendamente, Executivul comunitar isi va face public punctul de vedere abia dupa ce textul va ajunge la forma finala. (A.M.L.)

Argint renunta la cetatenia romana

Costica Argint i-a adresat premierului Tariceanu o scrisoare deschisa in care ii multumeste pentru intalnirea de la Roma, isi cere scuze pentru necazurile pe care i le-a provocat si il anunta ca in viitorul apropiat va renunta la cetatenia romana. Argint ii povesteste cum a strigat in fata Ambasadei Romaniei "Hotii! Hotii!" "cand domnul Basescu a fost suspendat in cel mai urat mod de o clica de parlamentari". "Diplomatii nostri minunati au chemat politia de stat! Le-am spus de ce scandez si ce mi s-a intamplat si cum au intentia sa manevreze votul in favoarea lor. Si au plecat asa cum au venit. Domnul sa ma ierte, dar bine suna <<la asa popor, asa politicieni>>", ii scrie Argint premierului. "Dupa 30 de ani, m-am simtit din nou mandru ca sunt cetatean al Romaniei si onoarea pe care mi-ati facut-o strangandu-mi mana, dumneavoastra si domnului ministru de Esterne (sic!) vor ramane amintiri foarte frumoase in inima mea", scrie Argint. El il asigura pe premier ca numai "ambitiile electorale care se apropie" au facut ca adversarii politici ai acestuia "sa se foloseasca de acest prilej prezentandu-l mai rau ca pe un act de tradare". Argint ii da asigurari lui Tariceanu ca el nu este "cautat international, ci numai pe teritoriul national", pentru fapte penale pe care nu le-a comis. In final, el il anunta pe premier ca in viitorul apropiat va depune cerere de retragere a cetateniei romane, "pentru ca intr-o tara unde se manifesta atata intoleranta si ura vizavi de tigani e imposibil sa fii reconsiderat si chiar cu toate insistentele Consiliului European rromii vor fi mereu in pericol si discriminati in Romania". (D.E.I.)

Doua tabere de romi incendiate langa Milano

O noua tabara de romi a fost distrusa in urma cu doua zile la periferia sudica a orasului Milano. Circa 60 de baraci amplasate in Parco Del Ticinello, au fost incendiate luni seara. Nici o persoana nu a fost ranita. Romii care locuiau in zona au fost adapostiti provizoriu de italieni in alte baraci din apropiere. Cu cateva ore inainte de atacul asupra taberei din Parco Del Ticinello, la jumatatea drumului dintre Milano si Corsico, un alt incendiu puternic care izbucnise intr-un fost depozit feroviar a distrus complet o tabara de romi din zona, locuita de circa 50 de persoane. In momentul sosirii la fata locului, pompierii nu au mai gasit pe nimeni in zona. (A.G.)

Doi expulzati

Doi cetateni romani au fost expulzati luni dimineata din Italia, desi justitia din Peninsula a confirmat abia ieri decizia de repatriere a acestora. Mai multe formatiuni italiene de stanga au organizat la inceputul acestei saptamani la Roma, o ceremonie la care participantii au manifestat cu lumanari in maini, in semn de protest fata de "frica si rasism". Demonstratia a fost organizata in semn de protest fata de sentimentul de teama si nesiguranta generat de intoleranta crescanda fata de imigranti. A.G.)

Prostitutie cu minori la Roma

Numerosi tineri romani, unii chiar minori, se prostitueaza pe strazile din Roma, punandu-se in totalitate la dispozitia localnicilor dornici de relatii de tip homosexual, relateaza presa din Peninsula. Tinerii reusesc sa castige cu aceasta "meserie" intre 50 si 200 de euro pe seara. (A.G.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=229376&data=2007-11-14