< Imprimare >      ZIUA - MAGAZIN - sambata, 20 octombrie 2007

FBI i-a stricat magia lui Copperfield

Agentii politiei federale americane (FBI) au confiscat suma de doua milioane de dolari dintr-un depozit din Las Vegas detinut de iluzionistul David Copperfield, in urma unui raid, potrivit presei locale, informeaza Reuters. In cursul raidului de miercuri noaptea, agentii au mai confiscat un hard disk si un card de memorie ale unui computer care facea parte dintr-un sistem video digital. Se pare ca actiunea condusa de politie face parte dintr-o ancheta care se desfasoara la Seatlle. "Am inteles ca s-a deschis o ancheta, tinem legatura cu politia si respectam confidentialitatea impusa de investigatie", a declarat avocatul lui Copperfield, David Chesnoff, intr-un comunicat citat de posturile de radio si televiziune din Las Vegas. Copperfield, in varsta de 51 de ani, al carui nume real este David Kotkin, este autorul unor numere de magie celebre: el a facut sa dispara Statuia Libertatii si a trecut prin Marele Zid chinezesc. Copperfield sustine regulat spectacole de magie la hotelul MGM Grand din Las Vegas. (D.M.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=228221&data=2007-10-20