< Imprimare >      ZIUA - CULTURA - luni, 27 august 2007

Sibiu virtual

Binarium, un nou joc massive multiplayer, prin care utilizatorii vor putea reconstrui virtual Sibiul, adaugand povestile si amintirile lor, va fi lansat astazi pe www.binarium.ro, informeaza organizatorii. Parte a programului "Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007", proiectul isi propune sa redeseneze harta orasului, dezvoltand continuturi culturale reprezentative pentru viata cotidiana contemporana: povesti de viata ale oamenilor. Potrivit organizatorilor, platforma reconstruieste orasul Sibiu in spatiul virtual, creand o interfata de joc massive multiplayer care este populata cu alter-egourile virtuale - avataruri - ale cetatenilor. Utilizatorii vor putea sa exploreze acest spatiu si sa-l "mobileze" cu povestile, amintirile, intamplarile lor.

In perioada 28 august - 5 septembrie, viata virtuala a orasului va fi proiectata pe un ecran montat in Piata Mica din Sibiu, la Casa Artelor si va putea fi explorata si pe computerele instalate in Sibiu, la Centrala Termica 3 (Cartierul Hipodrom). Trecatorii vor putea sa intervina asupra actiunii sau asupra proiectiei, schimband, de exemplu, ruta personajelor sau modul de afisare. Vor fi invitati artistii: Plankton, Szabo Kriszta, Ionut Cioana, Linda Barkasz, precum si curatorii Istvan Szakats si Stefan Tiron. Binarium continua seria de proiecte Terra Incognita a Fundatiei AltArt si se inscrie intre primele experimente de mixed reality din Romania. Proiectul este finantat de Ministrul Culturii si Cultelor. (D.C.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=225779&data=2007-08-27