< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EDITIA DE ORA 16 - luni, 27 august 2007

De maine, actiunile companiei vor fi tranzactionate din nou pe bursa

Dinu Patriciu a vandut 75% din Rompetrol

Omul de afaceri Dinu Patriciu a vandut astazi 75 la suta din actiunile Rompetrol Group pentru 2,7 miliarde de dolari. Cumparatorul este compania petroliera de stat KazMunayGaz din Kazahstan, care si-a anuntat, inca de acum cateva luni, intentia de a intra pe piata europeana. Firma elvetiana Rompetrol Holding, controlata de Dinu Patriciu, va pastra 25% din actiunile grupului Rompetrol, iar Patriciu va ramane in continuare presedinte si director general. Patriciu spune ca Rompetrol va avea acces la resurse energetice si va avea independenta fata de aprovizionarea din Rusia. Compania de stat KazMunayGaz din Kazahstan a anuntat ca tranzactia va fi supusa aprobarii Comisiei Europene. De maine, actiunile Rompetrol Rafinare vor fi tranzactionate din nou pe bursa.

"Nu m-a interesat lichidizarea ci resursele de crestere a companiei"

"A fost un proces lung, multe companii au fost interesate, printre care fonduri de investitii si companii petroliere. Criteriile de alegere au fost legate de asigurarea cresterii rapide viitoare a companiei, de asigurarea resurselor financiare si de acces la resursele minerale. Nu m-a interesat lichidizarea, ci resursele de crestere a companiei', a spus Dinu Patriciu. Acesta a precizat ca un alt criteriu a fost cel legat de strategia de dezvoltare care viza crearea unei companii externe, Marea Neagra-Balcani-Bazinul Marii Mediterane. "Rezultatul a fost crearea unui pod energetic de acces alternativ la resurse ce nu depind de Rusia, si creeaza un fel de Nabucco al titeiului", a mai spus Patriciu. Potrivit omului de afaceri, intregul grup este evaluat la 3,616 miliarde dolari. In aceste conditii, valoarea estimata a tranzactiei de vanzare a celor 75 la suta din actiunile grupului se ridica la 2,7 miliarde dolari.

Compania petroliera de stat KazMunaiGaz din Kazahstan s-a aratat interesata de preluarea unui pachet de actiuni ale grupului Rompetrol inca de la inceputul anului. Potrivit Agentiilor ruse de presa, KazMunaiGaz era de mai multa vreme in cautarea unor oportunitati de a intra pe piata petroliera europeana, iar achizitionarea actiunilor la Rompetrol ar fi fost un prim pas in aceasta directie. Potrivit agentiei ruse Prime Tass, compania kazaha KazMunaiGaz are in vedere si participarea la privatizarea companiei sarbe Naftna Industrija Srbije. Conform unui comunicat al companiei din Kazahstan, semnarea contractului a avut loc la 24 august, la Alma Ata, iar tranzactia va fi supusa aprobarii Comisiei Europene. KazMunaiGaz este detinuta de stat, prin intermediul companiei holding JSC Samruk. Divizia de productie a companiei, KazMunaiGas Exploration Production, este al treilea mare producator de petrol din Kazahstan, iar actiunile sale sunt listate de anul trecut la Bursa din Londra. Productia de petrol a firmei a crescut in 2006 cu 2%, la 9,55 milioane de tone.

Rompetrol s-a infiintat in 1974 pentru a face tranzactii cu petrol pe piata internationala. Firma a fost privatizata in 1993, iar 5 ani mai tarziu Dinu Patriciu alaturi de un grup de investitori locali a achizitionat pachetul majoritar de actiuni. Valoarea sa de piata a fost recent estimata la 3,6 miliarde de dolari. Astfel, de la un grup petrolier cu o cifra de afaceri de 5 milioane de dolari, Rompetrol a devenit un puternic grup petrolier, cu o cifra de afaceri consolidata, in 2006, de 5,65 miliarde dolari. In ultimii ani, Rompetrol a preluat mai multe companii printre care rafinariile Vega si Petromidia si furnizorul de servicii la sonda Petros. Principalele activitati ale acestuia sunt in domeniile rafinare si marketing/vanzare de produse Un moment important in instoricul companiei a fost instrainarea, in 2002, a unui pachet de 25,1% din actiunile Rompetrol catre OMV Austria. Actiunile au fost recuperate de grup in 2005, dupa ce compania austriaca a preluat Petrom.

Cel mai bogat roman

Omul de afaceri Dinu Patriciu, proprietarul grupului Rompetrol, a devenit cel mai bogat roman dupa vanzarea unui pachet de 75% din actiunile grupului, pentru 2,7 miliarde dolari, depasind astfel averile estimate ale primilor doi clasati in top 300 Capital - Ion Tiriac si Iosif Constantin Dragan.

In clasamentul realizat de Capital, in noiembrie 2006, Dinu Patriciu aparea pe pozitia a opta, cu o avere estimata la 550-600 milioane de dolari, in timp ce primul clasat, Iosif Constantin Dragan, aparea cu o avere de 1,3-1,6 miliarde de dolari.

Cu cele 2,7 miliarde de dolari incasate de la compania din Kazahstan, Patriciu va trece astfel in fruntea clasamentului, inaintea lui Ion Tiriac (creditat in noiembrie 2006 cu 1,2-1,5 miliarde dolari). Anul trecut, Dinu Patriciu se numara si printre cei noua romani care au intrat in Topul 100 al celor mai bogati est-europeni, intocmit de revista poloneza "Wprost", situandu-se pe locul 76, cu o avere de 650 milioane de dolari.

Alina OLTEANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=916&data=2007-08-27