< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - joi, 9 august 2007

Stiri pe scurt

Mai scump cu trenul

Conducerea CFR Calatori va inainta Ministerului Transporturilor, cel mai probabil la inceputul lunii septembrie, o noua propunere de majorare a tarifelor la biletele de calatorie cu trenul, a declarat, ieri, pentru Mediafax, directorul general al companiei, Alexandru Noaptes. "Nu stim in acest moment cu cat vom majora tarifele. Trebuie sa primim mai intai coeficientii de indexare in raport cu nivelul inflatiei si abia atunci vom putea calcula cu cat va creste pretul biletelor", a spus Noaptes. Ultima majorare a tarifelor la biletele de calatorie pe calea ferata, de 7%, a fost operata la inceputul lunii iunie. (C.P.)

Apa de la Rompetrol

Grupul Rompetrol va sustine, prin studii tehnice si de fezabilitate, precum si teste experimentale, un proiect care prevede transformarea unor puturi de foraj parasite in sonde producatoare de apa potabila si industriala, au anuntat, ieri, reprezentantii companiei. "Proiectul a fost demarat oficial miercuri, iar faza pilot se va incheia in septembrie", a declarat, intr-o conferinta de presa, Theodore Orasianu, consilier stiintific al grupului Rompetrol. Reprezentantul companiei a mentionat ca proiectul va fi prezentat autoritatilor publice in urmatoarele zile, fara a preciza valoarea investitiei necesare pentru realizarea acestor lucrari. O alta componenta a proiectului va urmari posibilitatea stocarii emisiilor de carbon in sonde de explorare, urmand sa fie demarata dupa luna septembrie, inclusiv la nivel international. (G.M.)

Taxi de proprietar

Primaria Capitalei le solicita titularilor autorizatiilor de taxi sa prezinte, incepand de astazi, documente prin care sa demonstreze ca masinile cu care practica serviciul de taxi se afla in proprietatea lor, in caz contrar ei riscand sa piarda licentele, informeaza Mediafax. "Firmele care detin licente taxi, dar nu au un parc auto propriu, ci inchiriat, risca sa isi piarda autorizatiile de taxi. Prin aceasta masura vrem sa eliminam acei speculanti care au obtinut autorizatii, dar functioneaza cu masini inchiriate", a explicat Gheorghe Udriste, directorul general al Infrastructurii si Serviciilor Publice din cadrul Primariei Capitalei.

In prezent, potrivit oficialului municipal, peste 20 de firme detin aproximativ 1500 de licente taxi, nu insa si masini in proprietate. Cum numarul de autorizatii taxi este limitat, iar cererea este foarte mare, cei care detin aceste licente le pun la dispozitia altor firme sau persoane fizice, care vin cu masinile proprii. Potrivit noii legislatii privind transportul in regim de taxi, titularii de autorizatii taxi trebuie sa aiba in proprietate si masini. (M.S.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=225007&data=2007-08-09