< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EDITIA DE ORA 16 - luni, 25 iunie 2007

Intalnire tensionata la Guvern pe tema majorarii punctului de pensie

Avantaj PNL: PSD ar fi promis sa nu introduca motiune de cenzura

Vicepresedintele PSD Dan Nica a declarat, azi, pentru Mediafax, ca intalnirea de la Guvern dintre social-democrati si premierul Calin Popescu Tariceanu a fost una tensionata, discutia referindu-se la proiectul de lege privind majorarea punctului de pensie. Dan Nica a mai spus ca discutia dintre delegatiile PSD si PNL s-a terminat fara a se fi ajuns la un punct comun. Iar comunicatul de presa al Executivului precizeaza ca discutiile vor continua in Parlament. Dar, dupa ce, ieri, acelasi Dan Nica ameninta cu motiune de cenzura sau anticipate in cazul unui esec, surse au declarat pentru ZIUA ca, la intalanirea de azi, PSD a promis sa nu introduca motiune de cenzura.

Ce spune Nica azi

Dan Nica a precizat ca, din partea PSD, au participat la intalnire Mircea Geoana, Constantin Nita, Viorel Hrebenciuc, Marian Sarbu si el, iar din partea Executivului, premierul Calin Popescu Tariceanu, ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, si ministrul Muncii, Paul Pacuraru.

Potrivit lui Nica, PSD a solicitat luarea in considerare a propunerilor social-democratilor potrivit carora majorarea punctului de pensie sa fie sustinuta financiar din taxarea alcoolului, tutunului, petrolului si pariurilor sportive, precum si din preluarea unui procent de 50% din Fondul Proprietatea. Nica a aratat, totodata, ca ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a prezentat gradul de sustenabilitate a majorarii punctului de pensie, apreciind ca acesta nu poate creste in conformitate cu solicitarea PSD.

Vicepresedintele PSD a mai aratat ca, daca Guvernul identifica solutii pentru majorarea punctului de pensie, PSD este dispus si la alte discutii, in caz contrar lupta parlamentara ramanand singura modalitate de a obtine adoptarea proiectului de lege privind majorarea punctului de pensie.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, ministrii Vosganian si Pacuraru au aratat ca, in acest moment, "nu exista posibilitatea finantarii acestei initiative, acesta nefiind sustenabila".

Discutiile vor continua in Parlament, precizeaza Executivul.

Rost de capital electoral

Ieri, in chiar ziua in care se discuta initiativa legislativa a PSD, in mai mult judete si in Bucuresti au avut loc proteste ale pensionarilor, care au cerut majorarea valorii punctului de pensie, astfel incat sa reprezinte 45 la suta din salariul mediu brut pe economie. Data fiind prezenta in plen a pensionarilor, politicienii din Opozitie au fortat legiferarea unui proiect de lege prin care erau marite veniturile persoanelor iesite din campul muncii. Guvernul, prin PNL si UDMR, a respins o astfel de actiune, argumentand cu lipsa resurselor bugetare. Prezenta unui astfel de subiect aducator de capital electoral a trezit interesul PSD, care brusc a amenintat cu motiunea de cenzura. Social-democratilor li s-au alaturat si alti adulmecatori de voturi din PD, PRM si PLD. Pentru mai multe detalii accesati:

^http://www.ziua.net/display.php?data=2007-06-20&id=222584^

Ce spunea Nica ieri

Vicepresedintele PSD Dan Nica a declarat, ieri, dupa intrunirea de urgenta a conducerii partidului, ca formatiunea sa nu exclude introducerea unei motiuni de cenzura si declansarea anticipatelor, daca adoptarea proiectului de lege privind pensionarii, initiat de PSD, va fi obstructionata.

Reuniunea de urgenta a conducerii PSD a avut loc pentru a evalua situatia creata in Camera Deputatilor dupa refuzul presedintelui Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, de a continua procedura de adoptare a proiectului de lege privind majorarea punctului de pensie la 45% si introducerea dublarii pensiei pentru agricultori, a mai spus Nica.

REACTII LA CALD

Mihai TOADER, sef Departament Politica Interna:

"Desi PSD sprijina din umbra Guvernul Tariceanu, nu pierde nici un prilej de a prelua initiativa politica. Proiectul de lege privind majorarea pensiilor a fost un astfel de prilej pentru partidul lui Geoana: Viorel Hrebenciuc si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, au avut o intalnire exploratorie privind promovarea acestui proiect de lege. Cei doi au convenit ca partidele lor sa sustina initiativa, insa Olteanu i-a cerut un ragaz lui Hrebenciuc pentru a putea identifica resursa finainciara din care sa se extraga punctul de pensii. PSD-ul a profitat asumandu-si imediat si public paternitatea promovarii proiectului si precizand ca exista si resurse financiare. A fost o lovitura sub centura aplicata PNL. Tariceanu le-a reprosat, in cadrul intalnirii de azi, jocul murdar, insa cele doua partide sunt, deocamdata, <<condamnate>> sa joace impreuna.

Avantajul pe care l-ar fi obtinut PNL, azi, la discutiile cu PSD, este ca partidul lui Geoana a promis sa nu introduca motiunea de cenzura".

A.Gh.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=582&data=2007-06-25