< Imprimare >      ZIUA - ANALIZE SI COMENTARII - miercuri, 20 iunie 2007

Mitocanul de la malul marii

"Sunteti de o nesimtire incredibila", a tunat cu o atitudine visceral-sfidatoare cel ce se vrea presedintele tuturor romanilor, sambata pe malul marii.

Cei carora li se adresa cu maxima lipsa de respect, bieti jurnalisti care alergau sa prinda o imagine sau o stire cu cel care se afla pentru moment in fruntea unei Romanii atipice.

Victimele mitocaniei prezidentiale, simpli jurnalisti pentru care "timpul liber", atat de invocat de presedinte in ultimele sale iesiri in decor, nu exista daca in zona se afla "mojicul". Jurnalisti informati directionat de catre cei din anturajul prezidential prin metoda SMS-urilor sa-l asiste "intamplator" pe ales la shopping sau plimbari.

Dupa ce s-a folosit si sambata de presa pentru a-si arata fata de "om intre oameni", de simplu cetatean, iesit cu consoarta pe faleza, presedintele a incercat sa se descotoroseasca de ea, de presa, l-a fel ca de toti colaboratorii de care nu a mai avut in timp nevoie. Individul nu are tipologia umana a unui om foarte complicat. Actioneaza dupa niste matrici comportamentale extrem de simple, dar poate tocmai de aceea atat de dificil de perceput si analizat de catre o multime de oameni rafinati si inteligenti. Basescu continua sa fascineze o serie de personalitati incontestabile alaturi de o multime de intelectuali autentici. Inteligente vii, spirite complexe pe care admiratia pentru un individ de un grobianism, ipocrizie, si nesimtire autentica este aproape imposibil de inteles in sens logic si rational. Se poate vorbi in acest caz de o adevarata fascinatie a raului!

M-am intrebat din ce in ce mai des cum pot Plesu, Liiceanu, H-R Patapievici, T. Ungureanu, M. Mihaies, I.T. Morar sa admire un astfel de rebut. Un astfel de personaj sinistru al Romaniei post-comuniste.

Un astfel de "mitocan profund", alaturi de care orice spirit alimentat cultural paleste in cel mai scurt timp. Fascinatia pe care o exercita acest individ asupra maselor largi de romani nu este de neinteles. Atractia insa pe care o are asupra mintilor luminate este ciudata. Logica paleste in fata acestei evidente sarlatanii afective de care beneficiaza. Admiratia de care se bucura poate fi asemuita cu acea admiratie de pubertate pe care o exercita orice elev fata de golanul clasei, fata de batausul scolii, fata de cel care, desi scuipa, injura sau agreseaza fara motiv, se bucura totusi de aprecierea celor care niciodata nu vor fi ca el. Toti ii cauta amicitia pentru ca un astfel de personaj fascineaza prin proasta crestere, mitocanie si agresivitate! El reprezinta tot ceea ce ei stiu ca nu vor putea fi niciodata. Asemanarea este izbitoare cu acelasi "bataus" - golan al clasei, atat timp cat nu-si cauta adversarii intre cei care nu s-ar lasa timorati de aura sa de presedinte.

Evita smechereste posibilele ciocniri verbale, atunci cand in fata sa se afla formatori de opinie cu personalitate, razboindu-se insa cu bieti redactori, pe care, daca nu reuseste sa-i domine, ii ameninta cu maxim tupeu. Inca nu l-am vazut intrand in "coliziune" nici cu CTP, nici cu Cristoiu, nici cu Hurezeanu, nici cu regretatul Paler, nici cu Rosca-Stanescu si nici cu Turcescu, Gadea sau Badea, decat la telefon, eventual.

A lovit in cei pe care se gandea ca i-ar putea domina, care de cele mai multe ori au fost "doamne ale presei", ferindu-se ca un "smecheras de port" de cei care l-ar fi putut infrunta. Chiar si pentru a-i explica ca fara presa este pierdut! N-ar mai avea sansa de a-l vedea "tara" cum joaca geamparale pe la Ciresica, cum hahaie pe la Golden Blitz sau cum scuipa seminte in vreo peluza, ca... un "om obisnuit"! Unul care coboara in maieu de lycra in fata blocului la un septic sau rumy dupa ce, abia intors de la munca normata, nu a uitat sa-si injure cu "maxima delicatete" consoarta!

Rares BOGDAN

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=222588&data=2007-06-20