< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - luni, 11 iunie 2007

Nicolaescu: "Basescu este bolnav psihic"

Ministrul Sanatatii, liberalul Eugen Nicolaescu (PNL), l-a diagnosticat sambata pe presedintele Basescu spunand ca acesta "sufera de mai multe boli care intra in categoria bolilor psihice".

Intrebat despre criticile recente ale sefului statului in privinta situatiei din sanatate, ministrul a spus ca acest lucru se intampla de doi ani, dar ca "presedintele minte cum ii place sa minta de fiecare data". "Daca ar avea bun simt si responsabilitate pentru cetateni, presedintele ar trebui sa vorbeasca cu mai multa prudenta", a declarat ministrul. Nicolaescu a sustinut ca presedintele "este inconjurat de slugi care nu au curajul sa ii spuna ce se intampla in tara", nominalizandu-i pe presedintele PD, Emil Boc, si pe cel al PLD, Theodor Stolojan. In ceea ce priveste repunerea in functii a unor manageri de spitale, Nicolaescu a spus: "Justitia pe care Traian Basescu si Monica Macovei au facut-o asa performanta pune inapoi manageri de spital care pericliteaza viata bolnavului". Ministrul a adaugat ca, pentru el, medicul Sorin Oprescu "este un personaj malefic". Nicolaescu a mai spus ca Basescu nu a terminat nimic din ceea ce a inceput cand era primar general al Capitalei, iar el, ca ministru, ii invata pe oameni, cand sunt muscati de cainii vagabonzi in Bucuresti, sa il dea in judecata, iar pe directorii de spitale la fel, sa ii ceara bani. (R.G.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=222123&data=2007-06-11