< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - luni, 11 iunie 2007

Energeticienii din Oltenia ies in strada

Salariatii din companiile separate din Electrica Oltenia au decis organizarea unor actiuni de protest, prima urmand sa aiba loc maine, prin pichetarea sediului Prefecturii Dolj. Protestele au loc in urma esecului negocierilor purtate intre reprezentantii administratiei si sindicate.

Potrivit unui comunicat remis presei de Blocul National Sindical (BNS), miercuri ar fi trebuit sa aiba loc negocieri intre reprezentantii federatiilor sindicale Univers si Mileniul III si cei ai administratiei societatilor CEZ Distributie, CEZ Vanzare, CEZ Servicii si CEZ Romania SRL, insa acest lucru nu a fost posibil din cauza patronatului.

Conflictul dintre sindicalisti si administratia CEZ a inceput o data cu negocierea majorarilor salariale aferente anului 2007 si s-a agravat exclusiv din vina administratiei care a inceput sa faca presiuni asupra salariatilor si a refuzat sa respecte legislatia in vigoare, precizeaza BNS.

De cealalta parte, directorul de Dezvoltare al CEZ Romania, Doru Voicu, ne-a declarat ca sindicatele au deschis actiune in instanta impotriva companiei, chiar in cursul negocierilor. "Sindicalistii cer, practic, o majorare salariala de 30%, in timp ce compania ofera o crestere a fondului de salarii de 20% pentru CEZ Distributie si 29% pentru CEZ Servicii. In prezent, salariul mediu brut, fara sporuri, la CEZ Grup este de aproximativ 1.900 lei lunar. Evident, orice crestere a salariilor se va reflecta, mai devreme sau mai tarziu, in tariful de distributie si, in final, in pretul curentului electric", a mai spus directorul de Dezvoltare, care a adaugat ca administratia este deschisa dialogului. "De altfel, pentru scaderea costurilor, dorim sa facem investitii, inclusiv in producerea de energie elelctrica, prin achizitia unui complex energetic din Oltenia atunci cand vor fi scoase la privatizare Turceni, Rovinari si Craiova. Am depus oferte si pentru termocentralele Borzesti si Galati. In plus, conform legislatiei in vigoare, am separat activitatile de distributie si furnizare, dar nu am infiintat doar doua companii, ci si pe a treia, CEZ Servicii, care va lucra pentru toate companiile din grup, astfel incat costurile fixe sa fie mai mici. Evident, si scaderea acestor costuri se va reflecta, in timp, asupra tarifului de distributie", a mai spus Doru Voicu.

Gabi MOROIANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=222090&data=2007-06-11