< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EDITIA DE ORA 16 - joi, 7 iunie 2007

O chelnerita devine vedeta dupa ce a cantat pentru George Clooney

O chelnerita de 18 ani din Londra, cantareata de jazz "in timpul liber", e pe cale sa semneze un contract de mai multe milioane de dolari, dupa ce a cantat la Cannes, la o petrecere la care luau parte vedete precum George Clooney sau Brad Pitt, potrivit Reuters.

Talentata Victoria Hart, care lucra intr-un mic restaurant din Londra, zburase la Cannes, in perioada festivalului de film, dupa ce prietenul unui prieten o pusese pe lista de interpreti de la un eveniment de caritate.

Interpretarea ei, in fata unor staruri de la Hollywood, precum Brad Pitt, Angelina Jolie si George Clooney, care a considerat-o "fermecatoare", i-a adus aplauze la scena deschisa si doua dintre casele de discuri celebre, EMI si Universal, incearca sa semneze un contract cu Hart.

"Intotdeauna e greu sa discuti despre sumele din contracte, dar va fi o mare afacere, cand va fi anuntata", a spus impresara lui Hart, Lynne Pearson. Ziarele britanice avanseaza deja sume de trei milioane de dolari.

Interpreta canta un amestec de jazz si swing, iar mai multe vedete din filmul "Ocean's 13", lansat la Cannes, luau parte la un eveniment unde strangeau fonduri pentru provincia Darfur.

REACTII LA CALD

Cristina STEFAN, redactor ZIUA online:

"O fata desteapta! Si norocoasa! Dar pana nu ascult albumul ei, de jazz combinat cu swing, prefer sa nu ma pronunt..."

A.Gh.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=529&data=2007-06-07