< Imprimare >      ZIUA - SPORT - vineri, 25 mai 2007

Andone la CFR

"Falcosul" se va intalni astazi cu Iuliu Muresan, presedintele executiv al clujenilor, pentru semnarea contractului. Andone va antrena CFR pentru doi ani, cu posibilitatea prelungirii intelegerii pentru inca un an, obiectivul pentru sezonul viitor fiind calificarea in grupele UEFA Champions League.

Andone a admis intr-o declaratie pentru "Ziarul Clujeanului" ca va antrena din sezonul viitor CFR Cluj. "Inca nu sunt antrenorul lui CFR, pentru ca nu am semnat nimic oficial. Nu stiu cand voi demara discutiile. Nu va grabiti, asteptati pana zilele urmatoare", a afirmat Andone. Insa, in momentul in care a fost intrebat daca CFR are sanse sa castige titlul in sezonul viitor, Andone a raspuns: "Altfel nu m-as fi inhamat la lucru! Cu trei-patru intariri, CFR se poate bate cu sanse reale la tiltu!". Surse din cadrul clubului clujean sustin ca cele doua parti s-au inteles inca de sambata trecuta, iar prezentarea oficiala a lui Andone ar putea avea loc vineri. "Da, e adevarat ca maine (n.r. - astazi) ne intalnim cu Andone sa batem palma! Mai avem de pus la punct cateva detalii, dar el va fi noul antrenor al lui CFR si va alege echipa tehnica", a declarat Muresan. CFR a terminat actuala editie de campionat pe locul 3 si va participa in premiera in Cupa UEFA. Andone il va inlocui la CFR Cluj pe italianul Cristiano Bergodi, care a parasit miercuri conducerea tehnica a lui CFR, dupa ce a pregatit gruparea clujeana timp de opt luni. "A fost o despartire amiabila, plec multumit si impacat ca am scris o pagina importanta in istoria clubului", a spus Bergodi la incheierea meciului cu FC Farul Constanta, ultimul din Liga I, castigat de clujeni cu 1-0. Bergodi a preluat conducerea tehnica a lui CFR pe 5 octombrie 2006, cand l-a inlocuit pe Dorinel Munteanu. Bergodi este curtat de cateva echipe din Serie B, dar si de FC National, FC Arges si FC Farul. (MIG)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=221232&data=2007-05-25