< Imprimare >      ZIUA - CULTURA - sambata, 24 martie 2007

Daca e luni, e pauza la teatru. Dar liber, la blues

Cantare pentru tata

Luni seara (26 martie), de la orele 19.00 si ceva, in Sala Mare a Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, se intalnesc cativa iubitori (si practicanti) de muzica buna cu alti (multi) iubitori de aceeasi muzica buna pentru o cantare de "Blues pentru tata".

Artistii care vor urca luni pe scena Nationalului in spectacolul "Blues pentru tata", produs de Panduri Media 2000, sunt: Iris - intr-un recital de aproximativ o ora, intitulat "Led Zeppelin Set"; Timpuri Noi - cu un recital ce va combina piesele clasice cu noile compozitii de pe recent lansatul album "Back in business" (de unde si prezenta lui "Tata" in titlul afisului, referire la noul single si videoclip ce urmeaza sa apara la piesa cu acelasi nume); Mike Godoroja & Blue Spirit - cu un recital de "Blues Rock - Made in Romania", cu piese de pe recentul album "Capra vecinului" - o fuziune intre blues, rock, funk, folk, jazz, pop. Noua formula "spirit albastru" a lui Mike Godoroja (voce, textier, producator) este urmatoarea: Valentin Badea (bas) - din fostul proiect Roata al lui Chifiriuc, Marius Vintila (baterie) - ex-Krypton si Compania De Sunet, Marcian Petrescu (muzicuta) si Florin Giuglea (chitara). Partea muzicala a show-ului va fi completata de tiradele inconfundabile ale lui Florian Pittis, referitoare la cantari si cultura rock si blues, de momentele coregrafice, ale caror protagonisti sunt balerinii Corina Dumitrescu si Mihai Babuka. In "regia" spectacolului, undeva, intr-un colt de scena, apare graficianul Codrin Cardu care va realiza pe loc desene inspirate de ceea ce se intampla in jur (mai ales pe scandura). Tot acest happening organizat, de-a fir a par, il va avea ca maestru de ceremonie pe omul care "garanteaza" - 100% - pentru un spectacol cu care nu te intalnesti in fiecare zi - realizatorul TV Catalin Stefanescu.

Luana DUSCHKA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=218102&data=2007-03-24