< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - joi, 15 februarie 2007

Suspendarea amana euroalegerile

PSD, PRM si PC au sustinut ieri, in intalnirea cu premierul Calin Popescu Tariceanu, amanarea alegerilor pentru Parlamentul European pana la toamna, din cauza contextului politic actual

Propunerea, formulata de presedintele PSD, Mircea Geoana, in cadrul intalnirii de la Palatul Victoria pe tema Strategiei nationale post-aderare, a fost sustinuta si de liderii conservatori si peremisti, dar respinsa de reprezentantii PD si UDMR. La randul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu a admis ca Guvernul ar putea fi obligat prin lege sa reconsidere data organizarii alegerilor pentru PE, in conditiile in care partidele de Opozitie vor continua procedurile de suspendare a presedintelui Traian Basescu.

Geoana a cerut amanarea alegerilor pentru PE din 13 mai, pentru o alta perioada a anului 2007, "cand criza politica va lua sfarsit".

"Cred ca trebuie sa dam prioritate absoluta rezolvarii crizei politice importante pe care o traversam, trebuie clarificata relatia presedintelui cu Guvernul si cu Parlamentul, trebuie clarificata relatia Guvernului cu Parlamentul. Consideram ca in aceste conditii de turbulenta politica, de clarificari politice, de tensiune politica, decizia rationala pe care trebuie s-o luam este amanarea alegerilor din luna mai pentru PE, pentru ca nu este firesc sa cheltuim bani in conditiile in care se profileaza suspendarea presedintelui, un referendum pentru domnia sa si, automat, prin efectul legii, amanarea cu cateva luni de zile a acestor alegeri", a motivat Geoana. Prim-vicepresedintele PC, Dan Ioan Popescu, a mentionat ca formatiunea din care face parte sustine propunerea social-democratilor. Si liderul peremist, Vadim Tudor, s-a declarat de acord: "PRM sustine propunerea PSD, pentru ca sunt mari turbulente atmosferice in politica romaneasca, chiar si primul-ministru a spus ca lucrurile s-au acutizat si cine este vinovat? In plus, Vadim a precizat ca "detine informatii potrivit carora se pregateste o frauda electorala de proportii".

Impotriva

Reprezentantii UDMR si PD nu au fost de acord cu amanarea euroalegerilor. Marko Bela a subliniat ca alegerile europarlamentare nu trebuie amanate, aratand ca s-a facut deja o intelegere in acest sens.

"Pe baza acestei intelegeri s-au luat masurile necesare de catre Guvern, s-a demarat strangerea de semnaturi", a mentionat liderul UDMR. La randul sau, democratul Adrian Videanu a apreciat ca "propunerea surprinzatoare" a PSD nu are consistenta. "Avem deja un cadru legal si o procedura demarata in ceea ce priveste organizarea alegerilor europarlamentare. Domnul Geoana a vrut sa marcheze ca nu mai este un consens pe acest subiect, este o declaratie pe care noi o luam ca atare si atat", a afirmat liderul democrat.

Posibil

Premierul Tariceanu a admis ca Guvernul va trebui sa reconsidere, obligat de lege, data alegerilor, deoarece Legea referendumului, aflata in curs de modificare la Parlament, prevede ca nu pot fi organizate alegeri cu 30 de zile inaintea unui referendum si abia la 45 de zile dupa acesta.

Premierul a aratat ca un astfel de lucru ar fi regretabil in masura in care prioritatea Romaniei trebuie sa o constituie desemnarea europarlamentarilor. Tariceanu a facut din nou apel, ca si in urma cu o saptamana, la partidele parlamentare, sa amane dezbaterea cu privire la suspendarea presedintelui si sa respecte data stabilita deja pentru alegeri.

Tema principala a reuniunii consultative de ieri a fost Strategia nationala post-aderare. Partidele parlamentare au cazut de acord asupra liniilor directoare ale viitoarei Strategii, toti participantii la discutii mentionand ca s-a ajuns la un consens.

Ovidiu BANCHES

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=215979&data=2007-02-15