Ucraina incalca masiv drepturile omului, inregistrand o serie de cauze acceptate la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Dreptul la viata, dreptul de a nu fi supus torturii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la proprietate, dreptul la viata privata, libertatea de exprimare, dreptul de a candida - toate aceste drepturi au fost incalcate in Ucraina, CEDO judecand mai multe cazuri in care autoritatile de la Kiev sunt acuzate.
CEDO s-a pronuntat in cazul jurnalistului ucrainean Ghiorghi Gongadze, declarand ca admisibila cererea sotiei acestuia. Gongadze a disparut in septembrie 2000, cadavrul sau decapitat fiind gasit doua luni mai tarziu in imprejurimile Kievului. Jurnalistul era cunoscut pentru criticile aduse puterii si pentru rapoartele sale privind coruptia la nivel inalt si incalcarea libertatii de exprimare in Ucraina. Imprejurarile disparitiei sale nu au fost stabilite inca de autoritati.
Dreptul de a nu fi supus torturii
Ucraina a fost condamnata intr-un numar de sase cauze cu privire la dreptul de a nu fi supus torturii si tratamentelor inumane sau degradante, condamnari datorate conditiilor sistemului penitenciar. CEDO a retinut ca reclamantii au fost detinuti timp de 24 de ore pe zi in spatii inchise, fara lumina naturala. Nu existau pentru detinuti prevederi privitoare la efectuarea unor exercitii in aer liber si nu exista posibilitatea desfasurarii unor activitati sau realizarii contactelor umane. CEDO a aratat ca lipsa resurselor nu poate justifica existenta unor astfel de conditii de detentie, atat de proaste incat sa constituie tratament inuman si degradant.
In cauza Nevmerzhitsky, CEDO a constatat o incalcare a dreptului de a nu fi supus tratamentelor degradante, determinata de conditiile de detentie la care a fost supus reclamantul. Acesta fost tinut intr-o celula de 7 metri patrati impreuna cu alti 12 detinuti, fara apa potabila sau acces la apa pentru spalat. Celula era murdara, avea pereti umezi, nu avea ventilatie si nici toaleta. In plus, reclamantul a fost tinut timp de 10 zile intr-o celula de izolare, perioada in care s-a aflat in greva foamei, fiind hranit fortat printr-un tub de cauciuc introdus prin esofag. CEDO a aratat ca desi hranirea fortata a unui detinut nu constituie tratament inuman sau degradant, in masura in care este necesara din punct de vedere medical, in acest caz Guvernul ucrainean nu a dovedit necesitatea medicala a masurii, aceasta avand un caracter arbritrar si imbracand forma torturii.
Dreptul la un proces echitabil
CEDO a mai condamnat Ucraina si pentru incalcarea art 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care se refera la neexecutarea hotararilor judecatoresti definitive. Intr-un numar de 13 cauze, CEDO a condamnat Ucraina pentru neexecutarea unor hotarari judecatoresti prin care autoritatile statului sau companii de stat erau obligate sa plateasca reclamantilor anumite sume de bani. CEDO a aratat ca pretinsa lipsa de resurse a unei companii de stat nu poate justifica intarzieri substantiale in plata compensatiilor catre reclamanti.
De asemenea, CEDO a constatat incalcarea dreptului la un proces echitabil si in ceea ce priveste respectarea principiului securitatii raporturilor juridice. Intr-un numar de patru cauze, CEDO a condamnat Ucraina pentru incalcarea securitatii raporturilor juridice, determinata de desfiintarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, in urma promovarii unor cai extraordinare de atac de catre agenti ai statului care nu avusesera calitatea de parte in respectivele procese. Astfel, in cazul Sovtransavto Holding, CEDO a retinut ca legislatia ucraineana permite presedintelui instantei supreme si altor agenti ai statului sa atace hotarari definitive. Aceasta atributie este discretionara, hotararile definitive putand fi atacate oricand, fara limita de timp. CEDO a aratat ca sistemele juridice care cunosc astfel de proceduri sunt incompatibile cu principiul securitatii raporturilor juridice.
In cadrul cauzelor in care CEDO a constatat incalcari ale dreptului la un proces echitabil ca urmare a neexecutarii sau desfiintarii unor hotarari definitive si irevocabile prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantilor, Ucraina a fost condamnata si pentru incalcarea dreptului la proprietate.
Dreptul la viata privata
In cauza Novoseleski, CEDO a condamnat Ucraina pentru incalcarea dreptului reclamantului la respectarea domiciliului. Reclamantului i-a fost pusa la dispozitie o locuinta pe durata nelimitata de catre sindicatul care activa in cadrul angajatorului sau, un institut de stat. In urma demisiei reclamantului, care s-a mutat in alt oras pentru a-si redacta teza de doctorat, locuinta a fost atribuita altui angajat. La revenirea in oras, reclamantul si sotia acestuia au fost nevoiti sa locuiasca la rude, apartamentul lor fiind ocupat. Reclamantul s-a plans la CEDO ca i-au fost furate lucrurile personale si ca a fost obligat sa locuiasca impreuna cu membrii unei alte familii ca urmare a evacuarii sale din apartament. CEDO a considerat ca instantele interne care au solutionat actiunea reclamantului nu au folosit toate mijloacele pe care le aveau la dispozitie pentru a proteja viata privata si de familie a reclamantului in cadrul unei proceduri judiciare care a durat trei ani. Curtea s-a declarat socata de faptul ca instanta nationala a respins cererea de despagubiri a reclamantului motivand ca "legea nu prevede acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral in litigiile dintre proprietar si chirias". CEDO a aratat insa ca cererea reclamantului nu privea numai raportul dintre proprietar si chirias, el solicitand instantei sa decida si asupra piederii suferite ca rezultat al ocuparii apartamentului si a imposibilitatii folosirii acestuia. In plus, instanta ucraineana nu a analizat legalitatea procedurii prin care apartamentul a fost pus la dispozitia altei persoane in absenta reclamantului.
Libertatea de exprimare
In hotarare pentru cauza Grupul Media Ucrainean contra Ucraina, CEDO a constatat incalcarea dreptului la libera exprimare. Trustul de presa privat Grupul Media Ucrainean a publicat in ziarul pe care il avea in proprietate doua articole privitoare la campania electorala din 1999 pentru alegerea presedintelui. Articolele contineau mai multe afirmatii critice la adresa candidatilor: erau crtiticate capacitatile lor personale si manageriale, capacitatea de a forma o echipa, de a indeplini promisiunile facute si de a asigura conducerea la nivel national. Trustul de presa a fost actionat in judecata si condamnat la plata unor despagubiri.
CEDO a retinut ca legislatia ucraineana privind calomnia nu permitea distinctia intre fapte si judecati de valoare si impunea probarea celor din urma la fel ca si la cele dintai. Daca dreptul la buna reputatie al unei persoane era incalcat, chiar printr-o afirmatie care reprezenta o judecata de valoare, instantele puteau acorda despagubiri pentru daune morale. Prin urmare, dreptul intern prezuma ca protectia onoarei, demnitatii si reputaiei unei persoane publice era mai importanta decat posibilitatea criticarii presei libere a acesteia. CEDO a concluzionat ca dreptul ucrainean impiedica instantele sa faca distinctia intre judecati de valoare, comentarii sau declaratii care nu sunt susceptibile de proba. In cazul acesta, CEDO a apreciat ca afirmatiile facute in articole erau judecati de valoare care nu trebuiau probate. Aceste articole contineau critici la adresa politicienilor, formulate in termeni sarcastici, insa politicienii, prin alegerea profesiei, s-au expus criticilor, povara care trebuie acceptata de politicieni intr-o societate democratica.
Dreptul de a candida
CEDO a condamnat Ucraina pentru incalcarea dreptului de a candida la functii publice in cazul lui Mikola Ivanovici Melniceko, fost membru al Departamentului de Securitate al Administratiei Prezidentiale de la Kiev. In aceasta calitate, Melnicenko a inregistrat mai multe conversatii confidentiale ale presedintelui Kucima, referitoare la posibila implicare a acestuia in disparitia jurnalistului Ghiorghi Gongadze. In noiembrie 200, Melnicenko a parasit Ucraina, temandu-se de persecutii, ca urmare a dezvaluirilor facute si a obtinut statutul de refugiat in SUA, in aprilie 2001.
In 2002 Melnicenko a candidat in alegerile parlamentare pe listele Partidului Socialist, indicand adresa mentionata in pasaportul sau ucrainean. Candidatura i-a fost respinsa de Comisia Electorala Centrala cu motivarea ca informatiile privind locul si perioada de resedinta din ultimii 5 ani erau neadevarate. Legea electorala a Ucrainei prevede ca pot candida doar persoanele care au avut resedinta pe teritoriul Ucrainei timp de cinci ani inainte de data alegerilor. Decizia Comisiei Electorale Centrale a fost contestata fara succes la Curtea Suprema a Ucrainei.
In hotararea CEDO, pronuntata pe 19 octombrie 2004, se arata ca cerinta resedintei continue pentru o perioada de 5 ani poate fi considerata necesara pentru a permite persoanei care candideaza sa dobandeasca suficiente cunostinte despre problemele legate de atributiile Parlamentului. Cu toate acestea CEDO a retinut ca autoritatile interne erau obligate sa tina cont de situatia specifica a reclamantului. Acesta s-a aflat intr-o pozitie dificila: daca ar fi ramas in Ucraina, siguranta personala sau integritatea fizica i-ar fi putut fi puse in pericol, ceea ce ar fi facut imposibila exercitarea drepturilor politice, in vreme ce, plecand din tara el a fost de asemenea impiedicat sa-si exercite aceste drepturi. (D.E.)
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=177848&data=2005-06-07