Iolanda Malamen in dialog cu Ioan Buduca

Ioan Buduca, esti un autor greu de clasificat. Eseist, critic literar, comentator de probleme sociale si politice, descoperitor de fictiuni, si - ca multi alti intelectuali romani autentici - iubitor de frivolitati. Am uitat sa spun ceva despre tine?

Ai spus prea multe, cred. Iubitor de frivolitati? Da. Dar asta o stiu numai prietenii mei. Cititorii cartilor mele, daca sunt cativa, n-au de unde sa stie. Cat despre sintagma "descoperitor de fictiuni", ce sa spun? Cred ca ai in minte cea mai recenta carte publicata de subsemnatul - nu-i asa ca asta fac eu aici? ... dau cu subsemnatul, intr-un fel mai placut ca la Parchet. Ei bine, "Noua Atlantida", cea mai recenta carte a mea, este o ciudatenie. Intr-o cronica literara era considerata un fel de parodie a literaturii fenomenelor paranormale. Desi a ajuns sa fie recenzata intr-o cronica literara, n-are nici o legatura cu literatura, au zis alte voci. Este o introducere parsiva, nedeclarata ca atare in text, intr-un domeniu care la noi are putini fani de calitate: "literatura" teosofica. Nu ar trebui sa-i spuna cineva acestei "literaturi" nici filosofie, nici intelepciunea traditiei primordiale, nici altfel. Pentru ca genul proxim al acestui tip de "literatura" este mai vag ca vagul insusi. Genul ca atare a fost practicat la noi, mai degraba, prin lectura unor texte traduse decat printr-o productie proprie de scrieri. De altfel, iti trebuie o doza buna de curaj intelectual la Don Quijote pentru a aborda cat de cat serios teosofia. Nici eu n-am luat taurul asta de coarne. Am incercat sa-l pacalesc cu o mantie de culoare science-fiction, reluand o tema cadru de mult uitata - planeta Terra ar fi locuita in interiorul adancurilor sale. Daca n-as fi folosit acest truc, ar fi trebuit sa vorbesc despre ceea ce teosofii de la finele secolului al XIX-lea au numit Mahatma (Mari Suflete Inalt Spiritualizate). Or acest subiect, existenta unor Mahatma in carne si oase, a scandalizat lumea intelectuala atunci si a dus la compromiterea teosofiei, care a fost, totusi, inaintea guènonienilor, prima incercare din interiorul lumii moderne de a vorbi coerent despre unitatea transcendentala a religiilor si filosofiilor.

In fine, ce vreau sa spun este ca "descoperitor de fictiuni" ar putea sa insemne cu totul altceva decat spune sintagma aceasta in prima instanta a intelesului ei: ar putea sa insemne ca exista "fictiuni" pe care le descoperim precum a descoperit Columb America; ar putea sa insemne ca exista tehnici literare pentru a prezenta drept fictiuni ceea ce, de fapt, am vrea sa fie considerate drept adevaruri ocultate; ar mai putea sa insemne ca succesul popular constant al fictiunilor ar putea fi folosit, in chip diversionist, cu scopul de a pune eticheta "literatura" acolo unde, de pilda, Borges stia foarte precis ca avem de a face cu metafizica cea mai veche si cu adevarurile unui aparat cognitiv altfel construit decat s-a intamplat sa fie dupa cenzura imaginarului prin Reforma si apoi prin modernitate.

Un om care pune cartea chiar mai presus decat viata are sansa sa vada lucid ce se intampla in jurul lui?

Un astfel de om... Nu stiu... Nu ma simt un astfel de personaj... Dar vad in jurul meu oameni care iubesc cartile si se refugiaza tot mai mult in lectura. Constat ca simtul realitatii le este dereglat. Vad anacronic tot ce se intampla in jurul lor. Nu-i mai putin adevarat ca mai numerosi sunt cei care se refugiaza in cititul presei. Chiar facatorii de presa isi pierd simtul realitatii si prefera sa adopte un tip de hermeneutica a suspiciunii fata de orice eveniment. Cand dau peste ceva adevarat, e O.K. Dar cand deformeaza grav prin suspiciunea lor fara de sfarsit si fara de metoda, atunci imi vine sa-mi iau caiete pentru a ma inscrie din nou in clasa intai si ma trezesc la realitate: in fapt, tot raul vine din scolile pe care le-am facut, pe care inca le mai facem. Nu suntem si nu am fost programati pentru a vedea lucid ce se intampla cu noi.

Esti om de presa si, totusi, nu-ti gasesti locul. Flanezi de colo-colo, cu seninatate, si te prefaci ca nu vezi esecurile tale sociale si materiale...

Nu-mi gasesc locul? In presa, da. E greu la varsta mea matusalemica sa mai tin pasul cu viteza si stilul presei de azi. Nici macar o rubrica de comentariu nu mi-ar mai da motivatia din anii '90-'96, cand credeam ca tot ce zboara cu cuvinte se mananca. Au cam devenit sinecuri si rubricile de acest fel. Pentru unii, nu vreau sa generalizez abstruz. In orice caz, ma mai pot mobiliza cu incredere doar in fata unui proiect de carte, cu toate ca stiu ce ecou fara de ecou au cartile pe care le-as putea scrie. Ce mi-ar placea - daca ironia ar mai fi la putere? Ca unii dintre noi, scriitorii, sa fie declarati handicapati, potrivit legii. Handicapati, intrucat nu putem trai din scris si pentru ca altceva n-am invatat sa facem.

Asta ar fi, pentru noi, unii dintre noi, ceea ce polonezii au numit "catastrofa libertatii".

Ce a insemnat si ce mai inseamna pentru tine revista "Cuvintul"? Ai fost unul dintre parintii ei. Disparitia lui Teposu ti-a lasat un gol atit de mare?

Da, disparitia prietenului meu Radu G. Teposu, directorul "Cuvintului", impreuna cu care am fondat aceasta revista, a lasat un gol imens in identitatea mea publica. Nu vreau sa fac aici confesiuni despre identitatea intimitatii mele sufletesti. Vreau doar sa spun ca felul in care ne-am impartit noi treburile la revista a fost inteles, dupa disparitia sa fizica, in defavoarea mea. El se ocupa de partea administrativ-manageriala a redactiilor. Eu ma tineam legat de partea editoriala. Cand a trebuit sa reanimam o revista cu profil senzationalist-paranormal, care ne cazuse pe cap din ratiuni patronale, m-am inhamat si la acest calvar. Dar in tot acest timp, managementul curent al tuturor treburilor redactiilor de la Societatea "Cuvintul" era o colaborare constanta Teposu-Buduca, dat fiind ca eram ceea ce s-ar putea chema "minti gemene". Din pacate, dupa disparitia sa, cei care l-au urmat in staff-ul administrativ n-au mai vazut in identitatea mea profesionala decat omul de cultura, scriitorul. Adica, in traducere, unul care are idei, dar le are intr-un cap plutitor prin nori. Mahnit, fireste, de asemenea perceptii nu-mi ramane, azi, decat sa reamintesc cateva nume de redactori ai "Cuvintului" din perioada lui de saptamanal social-politic; George Arun, azi redactor-sef la "Idei in dialog"; Aurelian Craiutiu, azi profesor universitar de filozofie politica in SUA; Alexandru Baltag, azi profesor universitar de matematica in Olanda; Carol Sebastian, azi moderator de talk-show la Radio Mix; Radu Calin Cristea, azi editor senior la "Averea"; Ioan T. Morar, azi editor senior la "Cotidianul"; Marius Oprea, azi director la Institutul de Istorie recenta; Florian Filip, azi premiat pentru debut in proza al "Romaniei literare"; Constantin Rudnitchi, azi redactor-sef al unei publicatii financiar-economice. Cum sa nu ai nostalgii cand, cu atatia prieteni, vine si ziua cand iti cauti un job si te lovesti de indiferenta tuturor?

Suntem in plina criza culturala? Mergem spre un deznodamant de neoprit?

Deznodamant? La ce te vei fi gandit, Iolanda? Crezi si tu ca istoria a inceput sa-si muste coada si vom ajunge curand in post-istorie? Criza culturala? Dar acesta e numele oricarei schimbari de paradigma. Morfodinamica ideilor si a formelor culturale nu pare a avea o solutie de sah-mat. Viteza schimbarii, da, pare a fi azi, mai mare ca altadata. Din cate vad eu, ne indreptam, pe fel de fel de cai, catre o intelegere unitiva a religiilor, filozofiilor si stiintelor. Noi, literatii, parem, acum, marginali in acest flux. Dar refluxul s-ar putea sa ne puna din nou in centru.

Te-ai nascut in Arad. Ai absolvit filologia la Cluj. Ai avut parte de revista "Echinox" - ca multi alti scriitori ai anilor '80.

"Echinox"-ul este blazonul meu cel mai drag. La fel, desigur, gandesc toti echinoxistii. Dar adevarata scoala de presa am facut-o la Bucuresti, la "Amfiteatru" si "Viata studenteasca", intre 1978 si 1989. Erau acolo Ion Cristoiu, Sorin Rosca Stanescu, Dinu Flamand, Constanta Buzea, Cornel Nistorescu, Tudor Octavian si, fireste, regretatul Stelian Motiu, mentorul amic ori inamic al tuturor acestora. Urmele lasate pe zapada in care se topi tineretea noastra? Pur culturale, dinspre "Echinox". Mult mai complexe, dinspre Stelian Motiu et. comp. Imi aduc aminte cateva zile din vara anului 1983 cand redactorul nostru sef, Motiu, ne-a tinut cateva prelegeri nepublice despre Constitutia Romaniei Socialiste. Teza era: nici o iota din cuvantul democratie nu are vreo legatura cu democratia reala; intr-un stat totalitar, cuvintele, toate, trebuie citite pe dos, mai ales cele din Constitutie.

In afara de obsesia H.R.-Patapievici, ce alta obsesie culturala?

Daca obsesie nu e un cuvant folosit in sens patologic...

Nici de cum...

...sunt de acord cu turnura intrebarii tale, dar tin sa fac niste precizari. Nu angajez aceste precizari in polemica iscata in jurul numelui lui Horia-Roman Patapievici, mai ales ca in jocul acesta razboinic nu au fost atacate argumentele aduse in cartile sale, ci a fost lovita pozitia sa pe piata de idei, cata este, din ultimii ani. Iata, de pilda, elogiile fara rezerve pe care le face Patapievici capitalismului pot fi contraargumentate rational. Oponentii sai prefera insa sa se lupte cu ceea ce lor li se pare a fi fundamentalism religios in militantismul din cartile sale. Or tocmai aici e admirabil ce si cum scrie Patapievici: in afara de partizanatul procapitalist, nici urma de militantism in pozitiile si opozitiile sale. Crestin tulburat, este nu mai putin un modern tulburat. Ce sa insemne, oare, acest "tulburat". Daca nu vrem sa mergem pana la Dostoievski, care se declara, astfel, un "crestin tulburat", sa stam in expresia frantuzeasca "trouble-fête".

Ce consideram azi ca este postmodernismul?

Avem azi obisnuinta sa consideram postmodernismul un fel de sarbatoare ironica a modernitatii muribunde, in nici un caz o ceremonie funerara a ideii de modern. Patapievici tulbura (e tulburat de) aceasta obisnuinta mentala, devenita moda intelectuala si sustine cu argumente serioase ca n-am iesit inca din paradigma modernului, doar ca o constientizam in chip traumatic atunci cand o rebotezam postmodernitate. Cum lucreaza argumentatia sa? Modernitatea nu e muribunda, zice el, dar e agonica: lupta pentru supravietuire. Impotriva cui? Impotriva individului non-inregimentabil isme-lor. Impotriva spiritului de discernamant. Impotriva discernamantului care simte (inca) nevoia temeiurilor spirituale pentru valori. Impotriva celor care cred asa: "Nu pot sa intemeiez valorile numai pe relativismul conventiilor deduse dintr-un Bine fara transcendenta". Ce ar fi atat de rau in pozitia aceasta, asumata, desigur, nonmilitant? Numai militantii altor pozitii pot sti. Individualistii tulburati n-ar trebui sa-si faca auzit glasul, sugereaza ei, ca sa nu ne tulbure si pe noi, ideologii fara drama personala.

Pe cand o noua carte?

Daca va fi una, va fi tocmai despre insuficientele acestui individualism aristocratic. Va pleca de la intrebarea urmatoare: "Ce fel de bine aduc pe lume cei mai individualisti dintre noi: sfintii?"

Stiu ca nu faci politica. Stiu ca nu esti inscris intr-un partid. Singura ta politica este cultura. Totusi, te-ai putea transforma peste noapte intr-un om politic?

Cui i se adreseaza, oare, aceasta intrebare?

Vointei tale constiente de azi.

Vointei mele constiente de azi? Raspunsul este NU. Destinului meu imprevizibil de maine? Raspunsul este NU STIU. Stii acest "proverb" cabalistic: "Atentie la gandurile tale caci vor deveni cuvinte! Atentie la cuvintele tale caci vor deveni fapte! Atentie la faptele tale caci vor deveni obisnuinte! Atentie la obisnuintele tale caci va deveni caracter! Atentie la caracterul tau caci va deveni destin!"? Daca voi ajunge intr-o atat de mare ananghie incat imi voi imagina ca singura mea salvare e politica - vai mie! Noroc ca partidele nu te iau intrucat te-ai nenorocit. Te iau acum mai degraba intrucat te-ai imbogatit. Daca insa as avea un proiect important - de pilda, daca as sti cum sa punem cultura noastra in circulatie internationala - si daca as constata ca politicienii nu pricep nimic din importanta proiectului, ce rost ar avea sa ma bat cu morile de vant? Ce rost ar avea sa devin unul dintre ei? Dar daca ei ar pricepe bine acest proiect, iarasi, ce rost ar avea sa ma adaug votului lor?

Sincer, ma intreb si eu ce rost ar avea?

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=177816&data=2005-06-07