< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIE - miercuri, 6 decembrie 2000

Carausii particulari cer verificarea modului de acordare a autorizatiilor CEMT

Daca Ministerul Transporturilor nu ia masuri, transportatorii sunt decisi sa protesteze prin blocarea unor drumuri nationale

Firmele de transport rutier din Romania au cerut, ieri, Ministerului Transporturilor amanarea termenului de distribuire a autorizatiilor universale CEMT pentru anul viitor. Transportatorii considera ca amanarea este dictata si de necesitatea respectarii prevederilor unui ordin emis recent de Ministerul Transporturilor, care stabileste ca, pana la 8 decembrie, toate autovehiculele TIR sa fie prevazute cu benzi reflectorizante, pentru o mai buna semnalizare pe timpul noptii. Asociatia Carausilor Particulari din Romania (ACPR) este de parere ca benzile reflectorizante reprezinta o cheltuiala suplimentara, care se ridica la circa 200 de dolari pe autovehicul. Referitor la autorizatiile CEMT, conducerea ACPR solicita Ministerului Transporturilor sa dispuna o ancheta asupra modului in care acestea au fost distribuite in 2000, precum si asupra utilizarii acestora. Oficialii asociatiei sustin ca acordarea celor circa 700 de autorizatii CEMT se realizeaza in conditii suspecte, firmele de transport fiind nevoite sa le cumpere de pe "piata neagra", pentru sume cuprinse intre 5000 si 10.000 de dolari. Carausii sunt decisi ca, in situatia in care Ministerul Transporturilor nu va lua masuri de rezolvare a situatiei, sa declanseze, impreuna cu Federatia Sindicatelor Soferilor, proteste, care ar putea merge pana la blocarea unor drumuri nationale. (C.P.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=54781&data=2000-12-06