Cu cateva zile inaintea alegerilor prezidentiale din 22 noiembrie, campania se invenineaza, cu dezvaluiri potential stanjenitoare pentru favoriti, relateaza AFP, citata de NewsIn.
Principala tinta este presedintele�in exercitiu Traian Basescu, devenit personajul principal intr-o carte publicata�in SUA in baza marturiei unui fost procuror, Ciprian Nastasiu. Acesta din urma s-a ocupat de�mai multe dosare sensibile de�spionaj si trafic de arme, dar mai ales de cel privitor la rapirea a trei juurnalisti romani in Irak, a fost demis in 2008 pentru "lipsa de profesionalism".
"Aceasta lucrare exprima durerea unui om victima a linsajului din partea media si a superiorilor sai", a spus Nastasiu.
Cartea intitulata "Pradarea Romaniei" vorbeste despre rolul pe care l-ar fi avut Basescu in eliberarea jurnalistilor, ostatici timp de 55 de�zile in 2005, apoi in ancheta privitoare la organizatorul acestei rapiri, omul de afaceri romano-sirian Omar Hayssam. Arestat in aprilie 2005 in Romania pentru "terorism", Hayssam, a fost eliberat la jumatatea lui 2006, din motive de sanatate. Cateva saptamani mai tarziu, el a plecat din tara in circumstante inca neelucidate, sub nasul agentilor secreti care ar fi trebuit sa-l supravegheze 24 de ore din 24.
Fuga sa a provocat un adevarat cutremur in cadrul serviciilor de informatii, "decapitate" ulterior de presedinte.
"Basescu a avut un rol benefic in eforturile pentru eliberarea jurnalistilor si nefast ulterior", a spus Nastasiu, sugerand ca�Hayssam, condamnat in absenta in iunie 2007 la 20 de ani de inchisoare, nu ar fi reusit sa fuga, daca nu s-ar fi bucurat de complicitate la nivel inalt.
Luni seara, presedintele a respins acuzatiile, subliniind ca a condus "celula de criza ce a�permis recuperarea celor trei jurnalisti". "Aceasta afacere este folosita in scopuri politice", a spus el, denuntand implicarea lui Nastasiu in "jocuri murdare".
Parchetul a deschis o ancheta pentru a verifica acuzatiile aduse de fostul procuror.
Inainte de iesirea pe piata a cartii, transcrieri ale discutiilor telefonice dintre Hayssam si Nastasiu, ce au ajuns la presa, sugerau ca un misterios "profesor"�a tras�sforile in acest caz. Potrivit lui Nastasiu, acest "profesor" era presedintele.
Liderul social-democratilor si principalul rival al lui Basescu, Mircea Geoana, a fost acuzat ca a bagat in buzunar milioane de euro destinate campaniei, in cursul unei discutii dintre un jurnalist si un inalt functionar public, a caror conversatii telefonice erau interceptate.
"Aceste dezvaluiri vor provoca un dezinteres si mai mare din partea electoratului, care va crede ca politicienii sunt toti la fel, deci de ce sa mai voteze", spune politologul Daniel Barbu.