Desi lucreaza 24 de ore pe zi, sapte zile pe saptamana, producatorii americani de gloante nu pot face fata cererii interne de munitie, informeaza AP, preluata de HotNews.ro. Producatorii si vanzatorii de armament spun ca nu s-au mai confruntat niciodata cu un astfel de deficit pe piata.
Gloantele, in special cele pentru arme de mana, sunt tot mai cautate, in conditiile in care posesorii de arme au decis sa faca stocuri de munitie, si pe fondul temerii ca Barack Obama ar putea promova o legislatie care sa restranga dreptul de a detine arme - desi nu exista nici o propunere concreta in acest sens, iar presedintele a semnat, luna trecuta, o lege care permite portul de arma in parcurile nationale. De regula americanii cumpara in jur de 7 miliarde de gloante pe an, insa in 2008 vanzarile au crescut la 9 miliarde de gloante.
"Muncim peste program si totusi nu putem sa facem fata cererii", spune Al Russo, un purtator de cuvant al Remington Arms Company. "A trebuit sa recurgem la un al patrulea schimb, astfel incat lucram 24 de ore din 24, sapte zile pe saptamana. Este un fenomen pe care nu l-am vazut niciodata, in cei 30 de ani de cand suntem in afaceri".