Presedintele Traian Basescu a declarat marti seara, in cadrul unei dezbateri la Grupul de Dialog Social, ca inregistrarea discutiei dintre generalul Constantin Degeratu si Omar Hayssam a fost ilegala si ca nu are nici o certitudine ca aceasta discutie ar fi fost redata integral.
"Este ilegala, in prima faza. (...) Generalul Degeratu nu confirma foarte multe din informatiile de acolo", a precizat Traian Basescu, relateaza Agerpres.
Presa a publicat recent stenograma unei discutii ce ar fi avut loc pe 9 septembrie 2005 intre generalul Constantin Degeratu si Omar Hayssam. Conform publicatiei citate, in timpul discutiei, Hayssam i-ar fi spus lui Degeratu: "Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul presedinte chiar mi-a spus: Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt presedintele Romaniei si ai toate garantiile!(...) Stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de-al tau".
Ovidiu Ohanesian: Stenogramele sunt suta la suta adevarate
Stenogramele in care Omar Hayssam discuta cu generalul Constantin Degeratu, consilierul pe probleme de siguranta nationala al presedintelui Traian Basescu, sunt suta la suta adevarate, a declarat sambata Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnalistii rapiti in Irak, la emisiunea ''3X3'', de la Realitatea Tv.
Ele sunt prezente in doua dosare de la DIICOT, dosarul ''Armamentul'' si ''Fuga lui Hayssam'', ce au fost ulterior disjunse dintr-unul singur, a mai spus ziaristul. ''Sunt de fapt niste interceptari, si nu sunt facute de SRI, asa cum ar fi fost legal. Ele apar in dosarul traficantului de arme Victor Bot si au fost lucrate impreuna cu specialisti americani'', a explicat Ohanesian.
Acesta a mai amintit ca Hayssam era urmarit pentru trafic international de armament, iar mana dreapta a lui Bot lucra in Ucraina. Dosarul ''121'' - Fuga lui Hayssam - a fost trimis in instanta, dar stenogramele aparute acum in presa au fost scoase pentru ca au fost clasificate ''strict secret''.
Contactat telephonic de catre moderatorul emisiunii Stelian Tanase, generalul Degeratu nu a negat prea convingator continutul stenogramelor. Generalul a incercat o analiza pe text si a confirmat din nou intalnirea cu sirianul care a reusit sa fuga miraculos, desi era teroristul numarul unu din Romania, ba chiar a reusit ulterior sa-si scoata si familia din tara. ''Intalnirea a avut loc la sediul Parchetului General si mi s-a spus ca nu s-a facut nici-o inregistrare sau transcriere a discutiei. Oricum, ar fi trebuit sa mi se ceara acceptul pentru asa ceva. Hayssam vorbea confuz, vorbea ca si cum am fi fost colegi de pluton, vorbea de intelegeri pe care le-ar fi avut cu cineva in 2002 si 2003. Parea foarte tulburat, bolnav, nu avea coerenta logica'', a explicat Degeratu. El nu a negat insa posibilitatea ca discutia ar fi putut fi inregistrata de unele servicii de securitate, atunci cand Ohanesian l-a intrebat.