Gheorghita Mateut, unul dintre avocatii lui Gigi Becali, a cerut Tribunalului Bucuresti ca recursul impotriva arestarii finantatorului Stelei sa fie judecat luni, dupa ora 17.00, pentru ca in aceeasi zi are mai multe dosare la instante din Cluj, au declarat surse judiciare, relateaza NewsIn.
Potrivit acelorasi surse, ceilalti avocati ai lui Becali vor fi prezenti la Tribunalul Bucuresti inca de dimineata, asta intrucat instanta nu a fixat o ora anume pentru judecarea acestui dosar.
Judecatoria Sectorului 1 si-a motivat decizia de arestare a lui Becali si a trimis, sambata, dosarul la Tribunal.
Judecatoria motiveaza decizia de arestare a lui Gigi Becali prin faptul ca finantatorul Stelei este recunoscut in unele medii drept formator de opinie si multe dintre conduitele acestuia sunt exemplu de urmat,�documentul facand referire si la faptul ca Becali este un om credincios.
"In prezenta cauza, gravitatea deosebita a faptelor retinute in sarcina inculpatilor poate fi suficienta pentru a contura aprecierea ca acestia prezinta pericol pentru ordinea publica", se arata in motivare.
Potrivit acesteia, chiar daca s-ar proba in mod cert ca partile vatamate au furat masina lui Becali, "nu este de conceput intr-o societate democratica cu reguli de conduita si convientuire clara sa se recurga la proceduri judiciare paralele care nu au nicio legatura cu ordinea si statul de drept, ci intra in sfera ilicitului penal."
Acuzat de savarsirea a trei infractiuni de lipsire de libertate in mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv, vineri 3 aprilie, de catre magistratii Judecatoriei Sectorului 1, insa decizia nu este definitiva.