Bucuresti. Dimineata de duminica. Ma rup de asfaltul incins de un soare de iunie, rasarit la sfarsit de aprilie, si caut o clipa de liniste in micul iarmaroc ce se intinde sub umbra copacilor batrani din curtea Muzeului Satului. Ma strecor prin multime si redescopar frumusetea lucrurilor simple, ce ascund dibacie, talent si traditie. Mestesugari, negustori si breslasi, purtand costume populare de sarbatoare, au adus cu ei icoane pictate pe lemn, cergi intinse pe uluci si pe prispa caselor taranesti, pristolnice facute de cu seara, marame brodate in fir de borangic aurit, opinci neumblate, covoare tesute manual, papusi de carpa, linguri si ibrice din alama, cani, vase si ulcioare de lut, cu vopseaua inca neuscata. Privindu-le, ma intorc in timp cu sute de ani, intr-o vatra a satului cunoscuta din povestile batranilor. Ouale incondeiate cu motive traditionale, straiele populare, ceasurile sau cuferele mari de lemn, icoanele, lingurile sau micile bijuterii din lut, vopsite manual, ma cuceresc. Blanzi si rabdatori, de indata ce-ti citesc curiozitatea din priviri, negustorii sunt gata sa-ti dezvaluie din taina confectionarii produselor artizanale. "Ouale sunt golite de continut prin gauri facute cu acul la ambele capete si prin suflare", imi spune o femeie din zona Bran, care a adus la targ oua incondeiate. Cumpar cateva. Si un cos impletit pe care negustorul imi cere 18 lei. Un artist popular imi arata tesaturile realizate manual. Le vinde cu 500 de lei metrul patrat. Suvenirurile mai mici costa intre 5 si 25 de lei. Obiectele mari din lemn sar de cateva sute. Ca totul sa fie in ton cu traditia, de la targ nu lipsesc dansurile si horele in aer liber. Nici dulciurile. Cozonacii si colacii cu miere au facut deliciul copiilor. Si mai ales turta dulce in forme de iepuras, oua, flori, pui sau inimioare. Cinci lei bucata. Aleg una cu vanilie si miere, adusa din Odorheiu Secuiesc. Alaturi, un negustor imbie clientii cu ierburi de leac, tuica si miere de albine. Ma opresc langa iile brodate pe panza topita si costumele populare ardelenesti. Nu plec din targul de Florii fara un popas la biserica Dragomiresti. Inca mai pastreaza mirosul si linistea manastirilor din Maramures. Targul de Florii de la Muzeul Satului mi-a alinat dorul de viata la tara. Am regasit aici pitorescul, traditia si vatra satului. Lucruri simple pe care timpul le-a transformat, din pacate, in piese de muzeu.

Fotoreportaj de Dana Conerth