Rasat, cult, modest (in ciuda faptului ca era milionar in dolari), cu un viu simt al umorului. Un om care avea stiinta de tot ce inseamna politica internationala si nationala. Si-a iubit atat de mult tara incat a refuzat sa renunte la cetatenia romana desi acest lucru i-ar fi adus un loc de decizie in politica din Marea Britanie. Un barbat care, in timp ce aproape toti credeau ca Ceausescu este nemuritor, putea parea nebun celor care il auzeau spunand ca va reveni intr-o Romanie scapata de comunism, va fi ales deputat si va lansa un cotidian (ce avea sa se dovedeasca si o veritabila academie de jurnalism).
Lui Ion Ratiu, de la a carui plecare dintre noi se implinesc pe 17 ianuarie 10 ani, ii datoram faptul ca Romania a fost prima semnatara din aceasta parte a Europei a Parteneriatului pentru Pace, fara de care, la inceputul anilor '90, cine stie spre ce parteneriate ne-am fi putut indrepta. El este si cel care i-a infruntat pe minerii veniti in Parlament ''sa faca ordine''. Un politician de marca, de felul celor care se nasc, din pacate, foarte rar. Care purta cu aceeasi eleganta papion si suba ardeleneasca.
S-a nascut la 6 iunie 1917, la Turda. Avea sa intre in diplomatie in 1940 si a fost trimis la Londra unde a lucrat la Legatia Romana. In Romania, absolvise Dreptul, la Cambridge a ales sa studieze Economia. Dupa venirea comunistilor la putere in 1947, Ion Ratiu a ales exilul. Intre timp se casatorise cu Elisabeth Pilkington, cea care avea sa-i daruiasca doi fii, pe Indrei si Nicolae. Pe care i-a invatat sa iubeasca o tara de care nu stiau decat din povestile tatalui lor.
Ion Ratiu a fost una dintre cele mai incomode voci pentru regimul comunist. Pe langa faptul ca, la sfarsitul anilor '50, a lansat o publicatie saptamanala ''Presa romana libera'', a colaborat cu BBC, Vocea Americii si Radio Europa Libera. Cartea sa publicata in 1957, ''Politica pentru Vest'', era o critica a felului in care Occidentul a ales sa se raporteze la Uniunea Sovietica si comunism, o carte ce merita cu prisosinta si acum citita ori recitita. In 1979, alaturi de devotata sa sotie, a pus bazele Fundatiei Caritabile Familia Ratiu, ce ofera anual 100 de burse in Marea Britanie unor studenti romani, dar si fonduri pentru proiecte inovative in ceea ce priveste arta si civilizatia. A fost ales in 1984 presedintele Uniunii Romanilor Liberi, in a carei infiintare a avut un rol important.
In 1990, dupa 50 de ani de exil, avea sa se intoarca in Romania. A candidat la Presedintie din partea PNT. A invins Ion Iliescu. Lui Ratiu i s-a reprosat ca nu a mancat salam cu soia. Cred ca tovarasul Iliescu exact asta a facut pe vremea lui Ceausescu. A mancat mult salam cu soia. Eu l-am votat pe Ion Ratiu tocmai pentru ca nu mancase. Am fost atat de uimita si speriata de scorul imens cu care castigase Iliescu, incat i-am scris cateva randuri lui Ion Ratiu ca sa il rog sa nu plece din Romania. Ii explicam ca, pentru cei ca mine, simplul fapt ca ar ramane reprezenta o garantie ca nu o sa ne reintoarcem la ce eu, parintii si bunicii mei traisera. Cum nu stiam pe ce adresa sa-i scriu, am rugat-o pe mama sa ma ajute sa o descopar.
- De ce?
- Pai, i-am scris o scrisoare domnului Ratiu sa il rog sa ramana in tara.
Mama a tacut, s-a uitat la naivitatea tineretii mele si probabil ca si-a reamintit istoria familiei noastre cu comunismul si securitatea...
- Mama, tu nu vezi ca tot ei au iesit? Daca or sa o intercepteze, o sa avem de tras.
N-am trimis-o. Mama a ascuns-o intr-o carte din biblioteca. Pe plic caligrafiasem doar ''Domnului Ion Ratiu'' si ''Bucuresti''. E si acum tot acolo. In biblioteca. Mama avea dreptate. Tot ei iesisera, desi Romania a fost singura tara din lagar in care a fost adus obol de sange in 1989. Si au mai iesit. Ion Ratiu avea sa ramana. Cel mai bun presedinte pe care Romania nu l-a avut.