Ziua Logo
  06:24, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Berceanu: Romania ar putea avea 2.000 de kilometri de autostrada peste 20 de ani
 11 octombrie, 16:31 
(ZIUA Foto)
In luna decembrie a anului trecut, proaspat investit in functia de ministru al Transporturilor, Radu Berceanu ne promitea ca va construi 1512 kilometri de autostrada in patru ani. Adica de vreo 30 de ori mai mult decat s-a construit in 2004-2008, pe timpul Guvernului Tariceanu, atunci cand ministerul Transporturilor a fost condus intai Berceanu, apoi de Ludovic Orban. Obisnuiti insa cu sistemul romanesc de a construi autostrazi, adica deloc, soferii patriei nu au pus mare baza pe vorbele ministrului. Si au avut dreptate. La aproape un an de la investirea lui Berceanu, timp in care s-au pierdut investitii importante din cauza drumurilor proaste sau inexistente, romanii pot spune mersi daca vor vedea macar 42 de kilometri de autostrada din cei 90 promisi pentru 2009.
Din pacate, bataia de joc continua. Invitat duminica la postul de televiziune ProTV, Berceanu a declarat ca ''Romania ar putea avea 2.000 de kilometri de autostrada peste 20 de ani, acest lucru fiind posibil atat din punct de vedere tehnic, cat si economic'', informeaza Hotnews.ro.
Oficialul a adaugat ca, in cazul in care Guvernul va aloca in urmatorii trei ani suma de doua miliarde de euro anual, la sfarsitul acestei perioade ar putea fi finalizati 500 de kilometri si inca 2-300 de kilometri s-ar afla in lucru, "foarte aproape de gata".
Nu in ultimul rand, Berceanu s-a plans de lipsa fondurilor si a spus ca intentioneaza sa il duca pe santiere pe ministrul de Finante, pentru a-l convinge sa dubleze bugetul necesar pentru reparatii si investitii in infrastructura rutiera.
Romania are in prezent 290 de kilometri de autostrada. Si multe promisiuni neonorate.
Z.O.  
 Afisari: 568  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 10 Afiseaza toate comentariile  
Parerea mea..   de Underworld
Infrastructura Romaniei e un dezastru!   de Gargantua
Cred ca a turbat si majoreta lui basescu   de horiageo
revin cu o intrebare...   de azi
????????!!!!!!   de azi
bai ratatule   de coscaru
nu in 20 de ani ci acu 20 de ani   de laur
PARCA AM MAI AUZIT ASTA ACUM 20 DE ANI   de GHIA
Lasa ma trantorule ca ti s-a terminat ..mandatul   de FB
Cu o singura conditie   de spaiu'
Stirile zilei
 19:59 
Bruxelles: "Revolutia Romana - Drumul spre Libertate" - Expozitie de fotografie Agerpres dedicata revolutiei romane  2009-10-11
6 comentarii
 19:25 
Ding-Dang-Dong! Administratia Prezidentiala confirma ca Basescu si-a scris numele pe clopotul de la Cotroceni  2009-10-11
63 comentarii
 19:17 
Irak: Cel putin 19 persoane au murit si 80 au fost ranite in trei atentate, in orasul Ramadi  2009-10-11
4 comentarii
 18:54 
Marko Bela: Daca UDMR voteaza motiunea, nu inseamna ca a facut o coalitie cu PNL si PSD  2009-10-11
4 comentarii
 18:48 
Gary McKinnon, cel mai periculos hacker din istorie, nu poate scapa de extradarea in SUA  2009-10-11
1 comentariu
 18:40 
Site-ul Postei italiene atacat de hackeri  2009-10-11
 18:39 
S-au batut ca in Ferentari: Doua femei s-au luat la pumni pentru un loc in autobuz (VIDEO)  2009-10-11
9 comentarii
 18:34 
Acordul de reconciliere interpalestiniana ar putea fi amanat  2009-10-11
1 comentariu
 18:02 
Heidi Klum a nascut o fetita  2009-10-11
 17:41 
Impuscaturi in miez de noapte intr-un bar din Ohio (VIDEO)  2009-10-11
1 comentariu
 17:29 
Tatal lui Nicolas Sarkozy a vizitat satul din centrul Ungariei unde familia sa a avut o proprietate  2009-10-11
1 comentariu
 17:27 
Ion Iliescu: PSD trebuie sa voteze motiunea de cenzura  2009-10-11
8 comentarii
 17:12 
  2009-10-11
9 comentarii
 16:48 
Scandalos: Dita Von Teese, inger si demon intr-un pictorial controversat (FOTO)  2009-10-11
 16:30 
Presa sarba: Serbia a evoluat fantastic in fata Romaniei  2009-10-11
 16:22 
Relu Fenechiu: Sunt convins ca miercuri se va merge la Cotroceni cu o propunere de Guvern nou  2009-10-11
1 comentariu
 16:17 
SURSE: Guvernul Boc va demisiona luni daca motiunea PNL-UDMR este declarata constitutionala  2009-10-11
5 comentarii
 15:36 
Geoana spune ca il prefera pe Basescu in turul al doilea ca sa se vada ''contrastul'' dintre ei  2009-10-11
7 comentarii
 15:27 
Primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, vorbeste din nou despre infiintarea unei linii ferate cu ecartament european numita "Grigore Vieru''  2009-10-11
 15:18 
Viitorul stadion National din Capitala va avea acoperis retractabil  2009-10-11
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01311 sec.