Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a transmis marti Institutului pentru Politici Publice ca nu foloseste fonduri publice in campanie, deci nu are de ce sa demisioneze de la conducerea Senatului, transmite NewsIn.
"In legatura cu aprecierile cuprinse in comunicatul IPP, doresc sa fac urmatoarele precizari: �Intrucat nu folosesc fonduri publice in actiunile de campanie si intrucat sunt prezent la lucrarile Senatului, nu exista nicio incompatibilitate intre functia pe care o detin si statutul de candidat PSD la alegerile prezidentiale", precizeaza presedintele Senatului, printr-un comunicat de presa remis NewsIn.
Liderul PSD�mai precizeaza ca�"in nici o tara democratica nu este considerata ca incompatibilitate aceasta dubla postura�in care se afla orice om politic ales sau numit intr-o functie".
"Singura preocupare pe care o am in acest moment este ca Romania sa iasa din criza prin crearea de locuri de munca si prin repornirea economiei. Identificarea celor mai bune solutii in aceasta directie este numitorul comun al activitatii pe care o depun atat in functia de presedinte al Senatului cat si in rolul de candidat PSD in alegerile prezidentiale", mai transmite presedintele Senatului.
Institutul pentru Politici Publice (IPP) i-a solicitat marti presedintelui Senatului, Mircea Geoana, sa isi ia concediu fara plata in perioada campaniei pentru prezidentiale, sau sa demisioneze din functie, pentru ca atributiile unei functii de conducere a unei institutii publice nu se pot indeplini, cat timp proiectele politice sunt prioritare.
IPP a salutat, marti, printr-un comunicat, decizia presedintelui PNL, Crin Antonescu de a demisiona din functia de vicepresedinte al Senatului in vederea implicarii in campania electorala pentru prezidentiale si ii solicita presedintelui PSD, Mircea Geoana, sa faca acelasi lucru sau sa isi ia concediu fara plata.
O solicitare similara i-a fost adresata lui Geoana marti si de PDL. PDL i-a cerut liderului PSD, Mircea Geoana, care si-a anuntat candidatura pentru alegerile prezidentiale, sa dea dovada de responsabilitate si sa-si dea demisia din functia de presedinte al Senatului, pentru a nu fi "suspectat" de opinia publica de faptul ca ar folosi resursele publice in campanie.
"Intelegem pozitia ingrata in care se afla Mircea Geoana, presedinte al Senatului dar si candidat al PSD la alegerile prezidentiale din acest an, care este suspectat de opinia publica de faptul ca foloseste facilitatile functiei sale publice in scop electoral. Institutul de Politici Publice s-a sesizat deja asupra acestui aspect, sugerandu-i candidatului PSD la alegerile prezidentiale sa-si dea demisia din functia de presedinte al Senatului", se precizeaza in comunicatul PDL remis marti Agentiei NewsIn.
Liderul PSD a refuzat insa sa comenteze solicitarea PDL, singurul raspuns fiind ca aceste solicitari sunt "politicianisme".