S-a certat cu iubitul si nu a mai suportat gandul ca ar putea ramane pentru totdeauna fara el. A decis ca trebuie sa faca ceva pentru a-l recastiga. Nu a reusit cu vorba buna, asa ca si-a inscenat propria rapire.
Este povestea unei tinere de 21 de ani, din Galati. Ajutata de o prietena, doua zile au gandit scenariul rapirii. Apoi au trecut la fapte. Potrivit Antena3, Geanina a fugit de acasa, s-a ascuns la prietena si, de pe doua cartele cartele pre-paid a inceput sa dea familiei si prietenului mesaje, din partea rapitorilor. Duminica a avut loc momentul culminant: fata s-a ranit, s-a lasat legata si dusa apoi in scara blocului. Imediat prietena a trimis un SMS fostului iubit, cu locul unde este fata. Familia a anuntat politia.
Parea o poveste cu final fericit si autori necunoscuti. Doar ca Geanina a gresit. A refuzat testul poligraf. Politistii au devenit suspiciosi si au descoperit minciuna. Indragostita va plati 500 de lei pentru ce a facut. Aceasta este amenda maxima pentru alarmare falsa a politistilor.