Ziua Logo
  16:26, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Scandalul avizelor continua
Olteanu ii cere explicatii lui Kovesi privind anchetarea ministrilor parlamentari
 29 ianuarie, 11:58 
Bogdan Olteanu (Mircea PAUN, ZIUA foto)
Scandalul avizelor de urmarire penala pentru cei opt fosti si actuali ministri continua cu un nou episod, dar si cu o noua scrisoare. De aceasta data, disputa se poarta intre presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, si procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi. Bogdan Olteanu ii cere procurorului general al Romaniei, prin intermediul unei scrisori, sa explice motivul pentru care a demarat cercetarea penala impotriva celor opt demnitari, fara a avea si avizul Parlamentului. In opinia lui Olteanu, in cazul a patru dintre demnitarii acuzati de coruptie, pentru care presedintele Traian Basescu a dat aviz favorabil pentru inceperea urmaririi penale, este necesar si avizul Camerei din care acestia fac parte ca deputati sau senatori. In raspuns, procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a transmis Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) adresa presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, pentru formularea punctelor lor de vedere.
Saptamana trecuta, procurorul general, Laura Codruta Kovesi, a declarat ca nu mai este necesar nici un aviz din partea Parlamentului pentru inceperea urmaririi penale in cazul a patru dintre actualii si fostii ministrii care sunt si parlamentari si pentru care Traian Basescu si-a dat avizul in vederea inceperii urmaririi penale. Este vorba despre Paul Pacuraru, Adrian Nastase, Miron Mitrea si Codrut Seres. Si procurorul sef al DNA, Daniel Morar, a declarat ca, din punctul de vedere al procurorilor, in afara avizului sefului statului nu mai este nevoie de nici un altul, din partea Parlamentului, in cazul ministrilor care sunt si senatori sau deputati.
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a solicitat procurorului general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, sa inainteze cererile privind declansarea urmaririi penale pentru cei opt demnitari. Totodata, "in conformitate cu procedurile legale, pentru parlamentarii Adrian Nastase si Miron Mitrea, membri ai Camerei Deputatilor, ministrul interimar al Justitiei urmeaza sa inainteze Camerei solicitarile pentru declansarea procedurilor de adoptare a cererilor de incepere a urmaririi penale", se arata in scrisoarea lui Bogdan Olteanu, adresata in 25 ianuarie Codrutei Kovesi, prin care raspunde astfel adresei trimise de secretarul de stat al Ministerului Justitiei, Gheorghe Mocuta.
Laura Codruta Kovesi (Lucian CURELARIU, ZIUA foto)
In demersul sau, presedintele Camerei Deputatilor invoca mai multe texte de lege, iar procedura pe care o cere sa fie aplicata de procurorul general in privinta parlamentarilor Adrian Nastase si Miron Mitrea, rezulta din prevederile Constitutiei, respectiv ale articolului 109, precum si din dispozitiile Legii 115/1999 privind raspunderea ministeriala. Olteanu a atras atentia asupta continutului expunerii de motive a legii, "care prezinta intentia nemijlocita a legiuitorului" si care precizeaza expres ca in situatia ministrilor deputati competenta de a cere urmarirea penala revine Camerei Deputatilor. In completare, Olteanu a invocat sustinerile Avocatului Poporului care a inaintat Curtii Constitutionale o exceptie de neconstitutionalitate privind articolele 12-22, 23, 24 din Legea 115.
Riscul altor restituiri
In motivarea exceptiei, admisa de Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului spunea ca, potrivit Constitutiei, Senatul, Camera Deputatilor si Presedintele au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului in cadrul imunitatii care protejeaza ministrii, pentru a-i proteja de eventuale sicane, raspunderea juridica membrilor Guvernului avand consecinte in plan politic. Avocatul Poporului a mai sustinut ca prin articolul 109, alineatul 2, din Constitutie legiuitorul constituant a intentionat sa faca o distinctie clara intre membrii Guvernului care sunt in acelasi timp si deputati sau senatori si membrii Guvernului care nu sunt parlamentari. "Intr-o asemenea interpretare, Ministerul Public trebuie sa sesizeze acea Camera a Parlamentului din care face parte membrul Guvernului, care este in acelasi timp parlamentar, iar pentru membrii Executivului, care nu sunt deputati sau senatori, sesizarea va fi adresata presedintelui tarii", a spus Olteanu. Presedintele Camerei Deputatilor sustine ca, avand in vedere restituirile de pana acum ale dosarelor dispuse de instante, nerespectarea procedurilor in dosarele privindu-i pe minstrii care au calitatea de parlamentari ar crea riscul altor restituiri si, implicit, ar putea impiedica justitia sa se pronunte pe fondul vinovatiei sau nevinovatiei persoanelor in cauza. Astfel, Olteanu ii cere lui Kovesi sa transmita cererile pentru declansarea urmaririi penale, insotite de dosarele cauzelor respective, pentru desfasurarea procedurilor parlamentare in acest sens.
Senatul trebuie sa se pronunte
Senatul Romaniei (ZIUA foto)
Dupa cum se stie, in 23 ianuarie, Senatul anunta ca trebuie sa se pronunte asupra propunerii de incepere a urmaririi penale a senatorilor Paul Pacuraru si Codrut Seres, aceasta fiind concluzia unei scrisori de raspuns a presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, la solicitarea secretarului de stat in Ministerul Justitiei, Gheorghe Mocuta. Purtatorul de cuvant al Senatului, Andrei Alexandru, a precizat, ca acest raspuns vine in urma unei scrisori, semnate de secretarul de stat Gheorghe Mocuta, adresate lui Vacaroiu in 21 ianuarie si in care se solicita punctul de vedere al Senatului cu privire la procedura in vederea inceperii urmaririi penale in cazul ministrilor care sunt si senatori. "In Legea 115/1999 (legea raspunderii ministeriale - n.r.) se spune ca "ministrul Justitiei, constatand ca sesizarea este intemeiata, va inainta intregul dosar la Comisia juridica a Senatului daca membrul Guvernului este senator", prin urmare "asupra propunerii de incepere a urmaririi penale a celor doi senatori (n.r. - Paul Pacuraru si Codrut Seres) trebuie sa se pronunte Senatul", se arata, potrivit lui Alexandru, in scrisoarea semnata de Nicolae Vacaroiu.
Andrei Alexandru a precizat, de asemenea, ca aceasta opinie, bazata pe Legea 115/1999, nu este doar a presedintelui Senatului ci si a Biroului Permanent si a Comisiei juridice, care a solicitat DNA, inca din 8 ianuarie, intreaga documentatie privindu-l pe senatorul Paul Pacuraru. Purtatorul de cuvant Andrei Alexandru a mentionat ca scrisoarea din partea Ministerului Justitiei a fost primita in data de 21 ianuarie, iar raspunsul a fost transmis a doua zi, respectiv in 22 ianuarie. Potrivit acestuia, pana in acest moment, la Senat nu a sosit nici un dosar privindu-i pe cei doi senatori.
Oana ROTARU  
 Afisari: 765  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Pungas ordinar, nepot de nomenclaturista,   de Fulga
Iar restituiri ?   de Alifanti
Stirile zilei
 21:16 
Primul "terorist" 112 condamnat la inchisoare este bolnav psihic  2008-01-29
2 comentarii
 19:09 
Francezii nu vor permite preluarea ostila a Societe General  2008-01-29
1 comentariu
 19:07 
Succesul iPhone provoaca pierderi de jumatate de miliard de dolari la Apple  2008-01-29
1 comentariu
 19:06 
Lungul drum al transformarii Uniunii Civice in Partidul Civic Maghiar  2008-01-29
 19:04 
Maghiarii au de ales acum intre UDMR si Partidul Civic  2008-01-29
4 comentarii
 18:44 
Bate vant de scindare in PC  2008-01-29
2 comentarii
 18:26 
Devorat de lupi  2008-01-29
 18:16 
Inmultirea cu cinci - formula Timosenko pentru tranzitul gazelor rusesti prin Ucraina  2008-01-29
1 comentariu
 18:16 
Liberalii au primit o scrisoare de la Basescu privind votul uninominal pur, dar isi mentin pozitia  2008-01-29
1 comentariu
 18:03 
Peste o suta de cadavre de caini, descoperite intr-o comuna din Tulcea  2008-01-29
 17:43 
Inscrierea copiilor in clasa intai, pana la 1 mai 2008  2008-01-29
 17:17 
A aparut telefonul cu baterie lichida  2008-01-29
1 comentariu
 16:56 
CNSAS: Cezar Ivanescu a colaborat cu Securitatea  2008-01-29
1 comentariu
 16:40 
Romanii platesc impozite de top  2008-01-29
2 comentarii
 16:26 
Zeus si dragonul dacic pe Columna lui Traian  2008-01-29
2 comentarii
 16:19 
Nokia da tonul mutatului la Cluj si subcontractorilor  2008-01-29
 16:03 
Viorel Lis isi pune pirostriile, dupa zece ani de concubinaj cu mult mai tanara Oana  2008-01-29
1 comentariu
 16:03 
Basescu le-a transmis sarbilor ca drumul catre UE este singura solutie la problemele nationale  2008-01-29
 15:58 
Comisia Europeana ne ameninta cu clauza de salvgardare  2008-01-29
1 comentariu
 15:45 
Cristian Cioaca va fi eliberat conditionat  2008-01-29
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01822 sec.