Rompetrol va deschide, in acest an, noua benzinarii in Georgia, marindu-si astfel numarul statiilor cu 25%, a declarat directorul general al Rompetrol Georgia, Dan Voicu, intr-un interviu pentru ziarul georgian The Financial, noteaza NewsIn. "In 2008, am tinut la maximum pasul cu dezvoltarea. Pana la sfarsitul anului 2009, ne vom mari numarul de benzinarii pana la 45. Astfel, va fi intarita pozitia companiei pe segmentul de retail", a precizat Dan Voicu. In prezent, Rompetrol detine in Georgia 36 de statii.
Directorul general al Rompetrol Georgia a mai spus ca veniturile companiei, in 2008, s-au ridicat la 100 milioane dolari, in crestere cu 40% fata de rezultatele din 2007.
"Avem previziuni chiar si mai optimiste pentru 2009. Am vandut peste 100 milioane litri de combustibili�si, asa cum am mai spus, nu am atins maturitatea in termeni de volume. De departe, cel mai important produs al nostru este benzina, pe piata locala", a mentionat Voicu.
Rompetrol Georgia are in prezent 450 de angajati si compania intentioneaza sa mareasca pana la 700 numarul acestora, pe fondul cresterii numarului de benzinarii.
Vicepresedintele pe retail al Grupului Rompetrol, Eric Kish, a declarat in octombrie 2008 ca Rompetrol va continua extinderea retelei de benzinarii in Romania, Bulgaria, Georgia si Ucraina si este interesata si de piata din nordul Spaniei, intrucat multe camioane romanesti tranziteaza zona.
In Romania, compania opereaza peste 450 de benzinarii. Rompetrol detine benzinarii in Romania, Franta, Bulgaria, Georgia si Republica Moldova.
Grupul Rompetrol NV. este o companie petroliera multinationala, cu sediul in Amsterdam, Olanda, desfasurandu-si activitatea in 13 tari si cu majoritatea activelor si operatiunilor in Franta, Romania, Spania si Sud-Estul Europei. Compania de stat din Kazakhstan, KazMunaiGaz, a achizitionat in august 2007 o participatie de 75% din actiunile Rompetrol Group.