Dupa ce a starnit protestul actorilor, medicilor si salariatilor din Administratie, Interne sau Aparare, mult blamata ordonanta OUG 230/2008 care ii obliga pe angajti sa aleaga intre pensie si salariu i-a determinat pe profesori si pe reprezentantii persoanelor cu handicap sa ia masuri. Astfel, sindicali�tii din Educa�ie au anuntat ca vor demara ac�iuni de protest prin care s� cear� ca OUG ce interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat s� nu se aplice pentru profesorii pensiona�i, pentru c�, in cazul acestora, nu poate fi folosit� nicio form� de contract, in afara celui de munc�. Totodata, Asocia�ia Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Romania (AHNR), asocia�ie na�ional� cu sediul central la Arad, a trimis Guvernului o not� de protest fa�� de prevederile ordonan�ei de urgen��.
Marius Nistor, presedintele Federatiei Spiru Haret: "Ordonan�a este o abera�ie juridic�"
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
Marius Nistor | |
| |
| |
| |
| |
|
"Dintre cei 3.500 de profesori �i educatori pensionari, mai mult de jum�tate au norm� intreag� �i au fost angaja�i pentru c� este nevoie de serviciile�lor. Dac� ei vor alege pensia, vor trebui angajate persoane necalificate. Nu exist� nicio alt� posibilitate legal� de a fi pl�ti�i ace�ti angaja�i, in afara celei folosite in prezent, prin contract de munc�.�Este revolt�tor c� primul ministru nu �tie c�, din 2003, conven�ia civil� nu se mai poate aplica in institu�iile publice, c� prin contractul de drepturi de autor nu pot fi pl�ti�i profesorii cu norm� intreag� �i c� este o diferen�� juridic� intre venituri �i salarii, ceea ce face imposibil ca profesorii s� fie pl�ti�i cu ora", a precizat, pentru NewsIn, pre�edintele executiv al Federa�iei "Spiru Haret", Marius Nistor.
Pre�edintele executiv al�"Spiru Haret" spune c�, in zilele urm�toare, sindicatele vor organiza ac�iuni de protest, pentru a face presiuni ca ordonan�a s� nu se aplice cadrelor didactice. "Ordonan�a este o abera�ie juridic� �i nu in�elegem cum s-a putut intocmi o astfel de lege care nu �ine cont de specificul fiec�rui domeniu bugetar", mai spune Nistor, care subliniaz� c�, prin modificarea tipului de contract prin care sunt pl�ti�i profesorii,�bugetul ar avea de pierdut. De aceea�i p�rere este �i R�zvan Bobulescu, liderul Federa�iei "Alma Mater". "Vorbim de 800 de profesori universitari care au r�mas in inv��mant deoarece conduc doctorate sau au contracte de cercetare, adic� produc ceva. Ordonan�a trebuie modificat� complet. A fost f�cut� pentru Armat�, pentru Poli�ie, unde se ca�tig� sute de milioane �i din pensiile enorme, �i din salarii. Dar se pare c� premierul nu cunoa�te diferen�ele bugetare�intre aceste categorii profesionale", a explicat reprezentantul profesorilor universitari.
AHNR: "Am luptat zece ani pentru acest drept, iar acum vine cineva �i ni-l ia"
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
Persoanele cu handicap neuromotor au nevoie de insotitori | |
| |
| |
| |
| |
|
"Prin aceast� Ordonan�� sunt afectate din nou familiile cele mai defavorizate �i anume cele care au in intre�inere o persoan� cu handicap grav care are dreptul la un asistent personal. Noi am luptat zece ani pentru acest drept, iar acum vine cineva �i ni-l ia. Nu se poate a�a ceva. Noi, persoanele cu handicap, avem nevoie de asisten�i personali, iar asisten�ii personali au dreptul la o retribu�ie, fie ea cat de mic�“, a declarat Ecaterina-Ani Jager, secretar general al AHNR, care a precizat c� protestul asocia�iei a fost trimis pe adresa Guvernului.
Conform AHNR, majoritatea asisten�ilor personali sunt p�rin�i, incadra�i pe baza unui contract individual de munc� care se incheie cu prim�ria localit�ii de domiciliu sau re�edin�� a persoanei cu handicap grav. "Marea majoritate a p�rin�ilor-asisten�i personali sunt pensionari care au o pensie mic�. Acestei pensii i se adaug� salariul de asistent personal, adic� echivalentul salariului minim brut pe economie, o sum� pentru care nimeni din afara familiei nu vine s� stea cu persoana cu handicap grav. In aceste condi�ii, conducerea AHNR consider� c� limitarea cumul�rii pensiei (mici) cu acel salariu (minim pe economie) nu face altceva decat s� incurajeze cre�terea num�rului de persoane cu handicap care vor fi institu�ionalizate in viitor“, se arat� intr-un comunicat al asocia�iei.
Asocia�ia�sus�ine c� fondurile�necesare pentru�institu�ionalizarea acestor persoane ar�dep�i cu mult�suma la care se ajunge prin cumularea pensiei cu salariul de asistent personal. De asemenea, AHNR�afirm� c� aplicarea ordonan�ei ar desfiin�a un sistem de protec�ie social� care func�ioneaz� �i ar aduce astfel persoana cu handicap grav in nesiguran��.
Conducerea AHNR sus�ine c� in cazul in care Guvernul nu va g�si o modalitate de exceptare de la prevederile ordonan�ei pentru asisten�ii personali ai persoanelor cu handicap se va adresa organiza�iilor interna�ionale din cadrul Uniunii Europene �i Organiza�iei Na�iunilor Unite, din care face parte prin calitatea de membru cu drepturi depline a Federa�iei Interna�ionale a Persoanelor cu Handicap Fizic.
Protestul inaintat Guvernului Romaniei este semnat de opt asocia�ii jude�ene a AHNR, care cuprinde 10.000 de persoane cu handicap neuromotor.