Guvernul vrea sa stopeze atacurile speculative ale bancilor straine asupra leului. In acest sens, premierul Tariceanu va discuta cu omologii sai din Ungaria si Polonia pentru a adopta o pozitie comuna pe care s-o sustina la reuniunea speciala, de vineri, a Consiliului European. Seful Guvernului se declara revoltat pentru ca unele banci straine, care au atacat moneda nationala pentru a face profit, cer, in schimb, sprijin financiar guvernelor comunitare. In opinia premierului, aceasta atitudine este imorala. "Nu mi se pare normal ca in anumite tari, bancile sa fie salvate cu bani publici si dupa aia aceleasi banci sa faca operatiuni speculative cu moneda romaneasca, cu alte cuvinte, ei sa faca operatiunile speculative si sa faca profit pe carca contribuabilului roman", a precizat Tariceanu.
Potrivit BNR, trei banci importante au participat la un atac esuat asupra leului, in urma cu zece zile, iar ulterior au marit dobanzile la credite pentru a-si acoperi pierderile. Bancile au intermediat tranzactiile pentru alti jucatori straini de calibru. Acestia au mizat pe un curs de schimb de 4,2 lei pentru un euro. Datorita interventiilor BNR euro s-a depreciat la 3,56 lei, provocandu-le pierderi masive.
Consiliul Concurentei a anuntat vineri ca s-a autosesizat si a inceput, din oficiu, o investigatie pe piata serviciilor bancare si interbancare avand ca obiect o posibila intelegere intre anumite institutii de credit. Potrivit unor informatii publicate in presa centrala, primele tinte al Consiliului sint ING, Royal Bank of Scotland (fosta ABN Amro), Bancpost si UniCredit.