(...) imi aduc aminte, intr-o iarna grea, a venit odata... nu stiu care dintre ei, dintre prietenii lui, Vladimir Streinu sau altcineva, ma rog, a adus cu saniuta lemne pentru tata, ca o duceam foarte greu cu lemnele, si tata ne era atunci acasa. A intrat sa-l astepte si-a vazut un geam din afara, care era spart. Si zapada intrase intre geamuri. Si, intre geamuri, era panza unui paianjen.(...) Si vizitatorul acela mi-a zis: Doamna Defour, dar nu stiti? El este un geniu! Asta tin minte, dar eu aveam 29 de ani, eram matura, cu copil, si am raspuns: Nu stiu, ca noua nu ne citeste nimica, nu stiu. Era suparat. Vai de mine, dar cum puteti sa lasati fereastra sparta astfel? Nu se poate, el poate sa raceasca, va rog sa puneti geam. Si stiu ca, impreuna cu sotul meu, cu arhitectul Defour, ne-am dus la el si i-am spus: Tata, dar nu se mai poate, ne facem de ras, lumea spune ca nu-ti purtam de grija, lasa-ne sa-ti punem geamul. Iar el ne-a raspuns: Vreti sa incui usa? Incui usa, nu va mai las sa intrati. Pana nu moare paianjenul de moarte buna, eu geamul nu-l pun. Dar era un paianjen mare, cu cruce, cum nu mai erau decat in dealul Tacaliei. Si, pe urma, mai e povestea cu soricelul. Ca avea un soarece in camera si noi, din cand in cand, fiindca venea foarte multa lume, veneau Caraion, Scrima, cine mai venea, Sandu Tudor, care devenise mare staret Daniel, da' ce lume nu venea la noi in casa, avea multi prieteni tata. (...) Si intr-o zi, vine Ruru (arhitectul Defour-n.red.) si vede cacareata de soricel. Si-mi spune: Tigruto, ca asa-mi spunea, nu se poate, ce, ii mananca si cartile, ne intra la noi in casa! Si la masa, cu totii, ca luam masa impreuna, ii spune tatei, si tata s-a suparat foc, ne-a spus: Sa nu cumva sa-mi omorati soricelul! Da' nu se poate, o sa-ncui usa. Vreti sa stiti? E bland, e soricelul meu, uita-te! Si-a deschis sertarul de la birou si ne-a aratat, zice: Seara cand eu fasai cu hartiile, tata scria seara, in restul zilei, ma rog, se plimba, mai facea cate o vizita la bolnavi, pe gratis, bineinteles, zice, ii dau zahar cubic si biscuiti, si ma cunoaste. Si are si vasul lui cu apa. Ei, dupa aia l-a arestat, saracul. Nu stiu ce s-a intamplat cu soricelul. Casa s-a confiscat, s-a umplut de chiriasi. Gabriela Defour, fiica poetului si prozatorului Vasile Voiculescu Fragment din "Povesti ale Doamnelor din Bucuresti" de Victoria Dragu Dimitriu

Z. O.