Ziua Logo
  08:30, sambata, 6 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »
Fotoreportaj
EXCLUSIV ONLINE
Cum mi-am luat teapa la casa de schimb valutar BESTCHANGE 2006 - VEZI AICI!
 7 decembrie, 20:44 
Panoul ce indica valoarea cursului este ascuns in spatele aunui alt panou imens, care mai are parcata ilegal o masina in fata sa
Nu de putine ori in media au aparut cazuri cu diverse case de schimb valutar unde sunt afisate cursuri inselatoare sau panouri sofisticate, imense, care, de fapt, te pacalesc. Insa pana nu cazi in plasa lor parca nu-ti vine sa crezi ca vei putea fi inselat de un astfel de tertip... Ei bine, tocmai am fost tepuita cu 30 de lei! Am pierdut o suma mica, in comparatie cu alti nefericiti. Spre norocul meu, am schimbat doar 50 de euro, in lei, la cursul de... 3.4260 lei, in conditiile in care cursul valutar la casele de schimb ale bancilor din data de 7 decembrie 2009 este de circa 4.1600 lei, la cumparare.
Daca de obicei apelez la banci pentru astfel de tranzactii, de aceasta data am intrat intr-o casa de schimb valutar, pentru ca aveam nevoie urgenta de RON. E vorba de o casa de schimb din buricul Bucurestilor, de pe Bulevadrul Regina Elisabeta, nr. 30 (intre parcul Cismigiu si Universitate), cu un nume care va garanteaza parca ca veti face cea mai buna afacere - "BESTCHANGE 2006 SRL" ("cel mai bun curs" - n.r.), insa nu va recomand sa-i calcati vreodata pragul, decat daca n-aveti ce sa faceti cu banii...
Nu ai cum sa observi minciuna, decat daca te tarasti
In fata casei de schimb este un panou imens pe care scrie "Schimb valutar". Aici sunt reprezentate simbolurile diverselor bancnote - euro, dolari, lire sterline, franci etc., insa in dreptul lor nu gasesti decat o sageata ce arata directia in care este amplasata casa de schimb, nici vorba de curs... Nu ai cum sa observi, decat daca te tarasti, ca panoul ce indica valoarea cursului este ascuns in spatele primului panou, ce mai are parcata si o masina abandonata in fata... Iar daca te uiti pe usa de la intrare, iti sare in ochi valoarea VINDEM 4,6500 si CUMPARAM 4,2600 insa nu este vorba de euro, ci de GBP (lire sterline). Desigur, cursul lirei sterline nu este afisat la intamplare ci pentru ca este apropiat de cel al euro, astfel ca cei care nu sunt atenti la bulinuta neagra din stanga care spune ca e vorba de GBP, nu EUR (euro) pot fi indusi in eroare atat de usor... Evident, toate aceste detalii le-am observat dupa ce am fost furata, cand m-am uitat cu atentie!
Cursul lirei sterline nu este afisat la intamplare primul, ci pentru ca este apropiat de cel al euro
Dupa ce am intrat in casa de schimb, i-am dat domnisoarei casiere Nagi Claudia (asa scrie pe chitanta) cei 50 de euro si buletinul. M-am uitat la cursul afisat in interior... Cu litere minuscule scria cursul de schimb al majoritatii monedelor de pe glob, inclusiv yeni japonezi, doar ca trebuia sa te uiti foarte atent sa vezi ca undeva scria puchinos "vanzare".
Intre timp, casiera a scos la imprimanta o chitanta si mi-a inmanat-o s-o semnez. Mi s-a parut mica suma pe care urma s-o incasez, respectiv 171,30 RON, asa ca am intrebat-o daca practica vreun comision. Ea mi-a raspuns ca "nu" dupa care mi-a indicat locul in care trebuia sa semnez. Dau cu pixul, imi da banii, ies si dupa trei minute ma intorc, pentru ca mi-am dat seama ca ceva nu este in regula. Ma mai uit o data la cursul afisat afara si la cel scris cu litere minuscule si o intreb pe domnisoara Claudia daca nu a facut cumva o greseala. Ea imi zice ca "nu" si iese din "cusca ei", indemnandu-ma sa ma uit afara, la panoul pitit dupa panoul mare, care, la randul sau, este ascuns dupa o Dacie parcata neregulamentar. Si vad clar de aceasta data: curs euro la cumparare 3,4260. Ii spun ca imi vreau banii inapoi iar casiera incepe sa tipe ca am semnat si ca trebuia sa ma uit...
Chitanta a fost tinuta de casierita in asa fel incat coltul in care scria cursul practicat nu era vizibil: "N-ai decat sa ma reclami!"
Din iulie anul curent, operatorii de la casele de schimb valutar sunt obligati sa informeze in scris clientii, inaintea efectuarii tranzactiei, asupra cursului de schimb practicat si a sumei pe care o primesc. Fapt intamplat si in cazul meu. Doar ca in momentul in care am primit chitanta si am intrebat-o pe casierita daca se ia vreun comision, aceasta mi-a raspuns ca nu. Plus ca chitanta, listata foarte prost si cu scris inghesuit, a fost tinuta de casierita in asa fel incat coltul in care scria cursul practicat nu era vizibil. Am vazut doar suma pe care urma s-o primesc, 171.30 RON. Doar ca odata ce-ai semnat, n-ai cum sa mai faci nimic pentru ca tranzactia este considerata ca fiind efectuata cu acordul tau... Degeaba te certi cu angajata casei de schimb ca nu primesti decat raspunsuri de genul "nu ma intereseaza", "n-ai decat sa ma reclami", "trebuia sa te uiti" sau chiar "hai, la revedere" sau "vii cu metode de intimidare la mine?".
Semnatura de pe chitanta reprezinta acceptul clientului asupra tranzactiei indiferent de termenii ei. Cu alte cuvinte daca pe chitanta scrie ca cei 50 de euro pe care tu doresti sa-i schimbi in lei, vor fi donati catre casa de schimb valutar, iar tu semnezi acea chitanta din neatentie, nu va mai scoate nimeni acei bani de la ei...
Legea obliga toate casele de schimb valutar sa afiseze mare (in format A4) si la vedere comisionul practicat. Deci, legea nu interzice practicarea comisionului, ci doar dezinformarea clientului cu privire la acest aspect. Doar ca aceasta casa de schimb "BESTCHANGE 2006 SRL" procedeaza in felul urmator: ia comision zero pe vanzare si 10% pe cumparare. Evident, nu scrie nicaieri acest lucru...
BESTCHANGE 2006 SRL da tepe pe banda rulanta
La sfarsitul lunii octombrie, ziarul ZIUA a mai scris un articol intitulat "Curs 'pentru moneda'" despre o alta casa de schimb valutar care apartine tot firmei "BESTCHANGE 2006 SRL. Cetateanul canadian Valentin Lucic a fost si el es�crocat prin intermediul chioscului de schimb valutar al acestei firme, de pe bulevardul Bratianu nr. 44. "Dorind sa schimb 800 USD, am intrebat casierul care este cursul. Mi-a raspuns privind catre unul din tabele afisat in stanga sus a gangului: 'cat e afisat!' Mai exista un tabel afisat in dreapta jos, pe care eu nu l-am observat. In tabelul pe care l-am vazut asezat pe o pozitie mult mai vizibila scria '1 USD - 3.01 lei'. I-am dat casierului opt bancnote de 100 USD. Mi-a cerut pasaportul, dupa care mi-a introdus prin setarul ghiseului o hartie pe care m-a pus s-o semnez in doua locuri. Deoarece era dificil sa citesc hartia prin acel sertar, am semnat fara sa citesc. Cand a aparut suma de 1624,08 lei i-am spus ca trebuia sa-mi dea 2408 lei. Casierul mi-a raspuns cu o intrebare: 'mi-ati dat moneda?!' si mi-a spus ca tabelul pe care il vazusem eu era pentru moneda. Mi-a aratat tabelul pentru bancnote, asezat intr-o pozitie greu vizibila si pe care eu nu il vazusem. In acel tabel era afisat 1 USD - 2.0301 lei", a declarat acesta.
Chitanta primita in urma tranzactiei
Text si foto: Raluca Pascan  
 Comentarii: 8 Afiseaza toate comentariile  
CINE II ACOPERA ?   de BEOBACHTER
schimb valabil   de MirceaS
marlanii postrevolutionari   de vasile constantin
astia de ce sunt lasati sa excrocheze in liniste, dom basescu??   de trkman
He he.. inca nu stiti CUM e sa intri cu un bidon de 5 l de benzina - daca te-au tepuit...   de Omul cu Picioare foarte Paroase
magarii gainaresti..   de jordachewd
Daca nu belesti ochiii ...   de clandher
mergeti oameni buni la banca,,   de VoxPopuli
Stirile zilei
 23:41 
  2009-12-07
9 comentarii
 20:49 
LIVE Crin Antonescu: Daca Traian Basescu va obtine un al doilea mandat vom apara valorile democratice in Romania  2009-12-07
32 comentarii
 20:37 
Marko Bela: Majoritatea are o problema, noi ne-am raliat la ideea Johannis-premier, dar putem colabora  2009-12-07
11 comentarii
 19:50 
Financial Times Deutschland: Criza din Romania risca sa se prelungeasca din cauza alegerilor controversate  2009-12-07
 19:14 
LIVE PSD contesta rezultatul alegerilor, pastreaza majoritatea cu PNL, UDMR si minoritatile si exclude colaborarea cu PD-L  2009-12-07
104 comentarii
 19:14 
O romanca de 14 ani castiga concursul "Fii o vedeta Disney Channel!"  2009-12-07
1 comentariu
 19:08 
Emil Boc: PD-L nu va renunta la functia de premier  2009-12-07
4 comentarii
 19:01 
Comitetul Executiv al PSD a aprobat contestarea alegerilor  2009-12-07
6 comentarii
 18:48 
Liderii liberali ii spun pas lui Basescu  2009-12-07
28 comentarii
 18:45 
Infractorii virtuali 'pandesc' tranzactiile online pentru a obtine informatii confidentiale  2009-12-07
1 comentariu
 18:09 
Jennifer Lopez revolutioneaza tinuta specifica unui meci de fotbal american (FOTO)  2009-12-07
 17:57 
LIVE Orban: Nu am ce discuta cu Traian Basescu pe care nu-l consider presedinte. Ceea ce s-a intamplat este un atentat la democratie  2009-12-07
23 comentarii
 17:32 
LIVE Traian Basescu: Daca PSD contesta alegerile va fi penibil  2009-12-07
21 comentarii
 17:27 
ULTIMA ORA Moldova: Vladimir Turcan paraseste Partidul Comunistilor  2009-12-07
1 comentariu
 17:23 
Leul va incepe sa se deprecieze, mai ales din cauza instabilitatii politice  2009-12-07
2 comentarii
 17:18 
Romania a invins Ungaria, scor 31-25, si s-a calificat in grupele principale ale Campionatului Mondial din China  2009-12-07
 17:15 
Google va cere o taxa pentru serialele de pe Youtube  2009-12-07
 17:12 
Reuters: Victoria "pe muchie de cutit" a lui Traian Basescu ar putea prelungi criza politica  2009-12-07
5 comentarii
 17:07 
Pijamalele, interzise in China. Vezi de ce!  2009-12-07
1 comentariu
 16:54 
Alaptarea scade riscul aparitiei diabetului zaharat  2009-12-07
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01383 sec.