Ziua Logo
  17:25, sambata, 6 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »
Actualitate
Pogea a vorbit, pentru prima data, despre o posibila scaderea economica si in 2010
 12 octombrie, 19:33 
Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea (Lucian CURELARIU, ZIUA foto)
Ministrul Finantelor Publice si ministrul interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, a declarat luni, la finalul discutiilor cu partenerii sociali care s-au desfasurat la Ministerul Muncii, ca este posibil ca Romania sa inregistreze o scadere economica in 2010, conform Agerpres. Totodata, Pogea a mai declarat ca sprijina majorarea salariului minim pe economie, dar cu o valoare care sa poata fi sustinuta, deci intre 600 lei si 747 lei. "705 lei este o valoare care se apropie de realitate, cu conditia ca fondul de salarii sa ramana flexibil", a precizat Pogea.
Ministrul Finantelor a adaugat ca, in ultimii ani, in sectorul public, dinamica de crestere a fondului de salarii a fost mare, ajungand in prezent la 9,4 la suta din PIB, ceea ce face ca acesta sa nu mai poate fi sustinut in continuare de economie, avand deja o dinamica mare.
Potrivit acestuia, atat in sistemul public, ca si in sistemul privat, dar in cel privat in mod special, nivelul de salarizare trebuie sa creasca doar in masura in care economia si intreprinderile pot isi pot permite sa absoarba aceste cheltuielile cu salariile care cresc, deci trebuie corelate cu productivitatea muncii si cu dinamica si evolutia pietei in perioada imediat urmatoare.
"Va trebui sa ne obisnuim ca si in sistemul public salariile trebuie sa asigure o oarecare comparabilitate cu cele din sistemul privat, pentru ca salariile din sistemul public constituie o referinta pentru cele din sistemul privat", a subliniat Pogea.
Economia Romaniei ar putea scadea in 2010 cu 0,5 la suta
Pogea a mai spus ca reluarea cresterii economiei Romaniei in anul 2010 este incerta. El a afirmat ca se estimeaza o crestere economica zero in 2010, respectiv fie o crestere de 0,5 la suta, fie o scadere de 0,5 la suta.
Este prima oara cand un oficial al Ministerului Finantelor Publice vorbeste de posibilitatea unei scaderi a economiei in 2010, pana acum avansandu-se varianta unei cresteri foarte modeste, intre 0 si 0,5 la suta. Autoritatile luau in calcul cresterea economica pentru o evolutie mai favorabila a veniturilor publice, care sa permita incadrarea intr-un deficit bugetar sub sase la suta din PIB in 2010 fata de 7,3 la suta stabilit pentru 2009, respectiv un deficit bugetar sub trei la suta din PIB in 2011.
Z.O.  
Alte articole
  Guvernul baga spaima in intreprinzatori    (Eveniment, 2009-03-13)
  Guvernul sacrifica salariile angajatilor cu studii superioare in schimbul cresterii salariului minim    (2009-10-21 16:46)
  Legea unica a salarizarii: Salariul minim va creste dupa 2010 peste nivelul de 705 lei    (2009-09-15 15:09)
  Salariul minim ar putea creste la 750 lei in 2010 si la 900 lei in 2011, potrivit Legii salarizarii    (2009-08-17 17:25)
  Biletele la ordin baga zazanie in coalitie: PSD le vrea inapoi, PDL sustine inutilitatea lor    (2009-07-20 20:23)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Sa fie remaniat, pentru incalcarea secretului de partid si de stat !   de Socrate
Stirile zilei
 20:38 
Ordonanta privind referendumul va fi reprogramata la vot intr-o noua sedinta a Senatului  2009-10-12
1 comentariu
 20:16 
Cota unica si-a atins limitele, sustine Mircea Geoana  2009-10-12
1 comentariu
 20:10 
  2009-10-12
4 comentarii
 20:01 
Victimele indiferentei (VIDEO)  2009-10-12
3 comentarii
 19:54 
UDMR anunta marti cum voteaza la motiune  2009-10-12
2 comentarii
 19:30 
Minerii de la Lupeni cer majorarea salariilor cu 20% pe septembrie, CNH nu poate depasi fondurile  2009-10-12
 19:17 
Federatia Turca i-a propus lui Mircea Lucescu postul de selectioner  2009-10-12
 19:14 
Jongleriile imbunatatesc activitatea cerebrala  2009-10-12
 19:10 
Oprescu ameninta cu publicarea unor dosare din perioada de primar a lui Traian Basescu  2009-10-12
25 comentarii
 19:08 
Cel mai bun luptator din cusca din Anglia este o... femeie! (FOTO)  2009-10-12
1 comentariu
 19:01 
Pravda: Rusia se indreapta spre Romania pentru realizarea South Stream  2009-10-12
3 comentarii
 18:55 
Victor Ponta: Prin sesizarea repetentilor de la drept, PD-L se face inca odata de ras  2009-10-12
 18:46 
Nastase despre nominalizarea lui Ciolos: Boc se grabeste sa faca lucruri care sa nu mai poata fi modificate  2009-10-12
2 comentarii
 18:30 
Ludovic Orban: Vom sesiza Curtea Constitutionala daca Basescu refuza premierul care are sprijinul unei majoritati parlamentare  2009-10-12
40 comentarii
 18:29 
Violata chiar de fostul prieten si de cei doi amici ai sai!  2009-10-12
3 comentarii
 18:14 
Kylie Minogue a iesit in oras in pijama (FOTO)  2009-10-12
 18:07 
Istoricul Florin Constantiniu despre Romania post-decembrista: Singura solutie, inca o Revolutie  2009-10-12
26 comentarii
 18:02 
Coreea de Nord a testat cinci rachete cu raza scurta de actiune  2009-10-12
 18:01 
Daily Mail: Poiana Brasov, cea mai buna alegere pentru turistii britanici in cautare de chilipiruri  2009-10-12
 17:58 
Doi porci nascuti fara rat, un adevarat mister pentru specialisti (FOTO)  2009-10-12
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01292 sec.