Politistii din Republica Moldova utilizeaza foarte des violenta impotriva persoanelor retinute, lucru care a devenit deosebit de vizibil dupa protestele din 6-7 aprilie de la Chisinau, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa Heather McGill, cercetatorul Secretariatului International al Amnesty International, care a efectuat o vizita in Republica Moldova, Informeaza Agerpres.
McGill a precizat ca pe parcursul vizitei sale la Chisinau a avut intrevederi cu persoane care acuza ca au fost maltratate de politisti, cu avocati ai acestora, dar si cu procurorul general al Republicii Moldova. Ea a povestit despre cazul unui tanar de 18 ani care a fost batut in regiunea rinichilor, avand probleme de sanatate si in prezent, dar si despre cazul unei fete care a fost dezbracata si obligata sa faca exercitii fizice.
"Trebuie de luptat cu incalcarile din partea politiei, asemenea cazuri trebuie examinate minutios, iar persoanele responsabile trase la raspundere", a declarat reprezentantul Amnesty International.
Heather McGill a anuntat ca va prezenta un raport in urma acestei vizite pe care il va transmite Comitetului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, care urmeaza sa faca recomandari si sa propuna solutii pentru a ameliora situatia in acest domeniu. "Speram ca dupa alegerile din 29 iulie asemenea cazuri nu vor mai avea loc", a declarat ea.