Se juca in fata casei. Nu o pornise la plimbare prin padurea din apropiere, pentru ca astepta sa se faca ora la care mama o va chema sa o imbrace pentru serbare. Prima ei serbare de sfarsit de an ca scolarita. Avea emotii. Stia ca urma sa urce pe scena in aer liber din parcul micului orasel de provincie in care traia. Si sa recite o poezie. O groaza de lume urma sa o priveasca, asa ca repeta mereu versurile in gand, sa fie sigura ca le stie. Se pregatea de mult. Era clar ca e o chestie importanta sa reciti pe scena o poezie. Urma sa fie si Ionescu de fata. Ionescu era prietenul ei cel mai bun. Era mai mare decat ea si o proteja de Dana, care, uneori, cand plecau de la scoala, o pandea sa o bata cu umbrela. De ce, doar Dana stia. Oricum, si Dana era draguta. De cele mai multe ori. - Ce faci, nu esti imbracata?, o striga de pe drumul ce serpuieste prin fata casei ei o alta colega de clasa. - Astept sa ma strige mama, ii raspunde, in timp ce ii admira coditele impecabil impletite. Dupa cateva minute, recunoaste alti colegi, insotiti de parinti, care se duc la serbare. Dintr-o data intra in panica. ''O fi uitat mama, n-am auzit-o cand m-a chemat...'' O ia la goana pe treptele pe care le sare cate doua si deschide usa. Mama e cu spatele, calca rufe. - Mama, serbarea, ai uitat?, intreaba cu vocea intretaiata. Mama se intoarce spre fata. Isi sterge repede lacrimile cu dosul palmei, dar copilul vede ca e plansa. - Nu mergem la serbare. Imi pare rau. Fetita nu spune nimic. Oare de ce o plange mama, de ce-i necajita? Apoi, isi aduce aminte de serbare, de scena, de poezie. Ofteaza si o intreaba: Am ramas repetenta? Stia ca asta e cel mai rusinos lucru. Mama pune fierul de calcat pe suportul metalic si vine spre ea. - Nuuuu. Cum sa ramai? Doar ai luat premiul I. N-ai facut nimic rau. Doar ca nu mai mergem. Peste cateva zeci de ani, se reintoarce in oraselul de provincie de demult. Regaseste parcul in care acelasi urs impaiat ii imbie pe turisti sa-si faca o poza cu el. Si zambeste amintindu-si de fotografiile kitsch pe care le are si ea cu ursul. Pe spatele lor, scrisul mamei. Anul... Clasa a II-a, Premiul I. Anul... Clasa a III-a, Premiul I. Ursul e peticit acum prin cateva parti esentiale. Dar farmecul si l-a pastrat. O ia spre centru. Farmacia pe dreapta. Cofetaria e putin mai sus. Hotelul... O doamna o recunoaste si o opreste. E fosta ei invatatoare. - Ce mai faci? Ai tai sunt bine? - Bine, saru-mana, raspunde zambind. Doamna invatatoare e neschimbata parca. Ii mai povesteste de fostii colegi, de ce s-a mai schimbat prin statiune... - Urata poveste a fost atunci. Au venit niste "tovarasi" la directoare si i-au spus ca nu pot lasa sa urce pe scena si sa fie dat ca exemplu copilul unui om care era un "element negativ". Stii cum era domnul inginer. Ce zicea de comunism, despre Ceausescu... Mai avea si "dosar prost". Tot ce-am putut face a fost sa o anuntam pe mama ta. Sa stie ce ni se ceruse. N-am avut ce face. Au continuat sa converseze. Dar nu o mai auzea de fapt pe fosta-i invatatoare si ii era un fel de rusine sa intrebe mai mult despre cele intamplate. Zambea si raspundea mecanic insa cu ochii mintii revedea amintirea cu serbarea din clasa I pe care o incuiase undeva, intr-un cotlon. Mama. Refuzul ei de a o duce la serbare. Ce ar fi putut sa-i spuna unui copil? Cum sa-i explice de ce nu are voie sa fie chemata pe scena sa-si ia coronita? Amintirea inca o durea. Si s-a intrebat ce or mai face "tovarasii" care au luat atunci decizia. Bine-merci, in Romania care a fost singura tara din Est in care s-a murit in decembrie 1989?

Margarita GEICA