Ziua Logo
  16:21, vineri, 5 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »
Povesti, destine, intamplari
Ce inseamna sa fii bunic? - Trei scriitori britanici vorbesc despre sansa de a fi un "parinte" mai bun
 15 iulie, 19:04 
Penny Junor este incantata sa fie bunica micutei Marlene (foto: Daily Mail)
Pentru fiecare cuplu, aparitia unui copil este un lucru extraordinar.Schimba complet viata celor doi. Insa ei nu sunt singurii care trebuie sa se adapteze noului membru al familiei, ci si bunicii acestuia. Dragostea neconditionata pe care bunicii o au pentru nepotul lor reprezinta, cu siguranta, o legatura total diferita de oricare alta. "The Grandparent Diaries", un nou serial BBC, isi propune sa examineze exact aceasta relatie, din punctul de vedere a trei scriitori.
Nu este rolul bunicilor sa stabileasca un program sau sa disciplineze copiii
Potrivit "Daily Mail", Penny Junor, de 59 de ani, a devenit bunica saptamana trecuta, cand Alice, logodnica fiului sau, Sam Leith, a dat nastere unei fetite pe nume Marlene.
"Saptamana trecuta m-am indragostit. N-a fost ceva la care ma asteptam la varsta mea, dar e delicios, ma simt extrem de fericita. Asa cum eram cand m-am indragostit prima data in adolescenta. Am fost in mod ciudat emotionata sa-mi cunosc prima nepoata, dar, in momentul in care am tinut-o in brate si degetele sale m-au apucat de deget, am fost pierduta. Am stiut ca o sa fiu sclava ei pentru tot restul vietii mele", povesteste Penny.
Mai mult decat atat, chipul i se lumineaza cand o vede pe Marlene si femeia se gandeste deja la felul in care o sa se bucure de fiecare realizare a micutei si cum o sa lase totul, pentru a profita de orice ocazie pentru a-si petrece timpul impreuna cu nepoata sa. Penny isi doreste sa fie prietena cu Marlene, sa imparta secrete si sa-i citeasca din carti ilustrate, sa gateasca, sa picteze, sa se ocupe de gradina impreuna si sa se plimbe. Insa stie ca, deocamdata, Marlene e prea mica pentru toate astea, asa incat Penny este bucuroasa sa-i cumpere jucarii de plus si sa i le ofere pe cele pe care copiii ei le-au abandonat cu ani in urma.
"O sa fim relaxati si indulgenti; nu este rolul bunicilor sa stabileasca un program, sa-si faca griji despre dezvoltare sau despre disciplina", e de parere Penny, care recunoaste faptul ca, fiind mama, a avut o serie de idei despre cum se creste un copil. Insa, dupa 35 de ani si patru copii, ea stie ca nu exista un mod corect de a face ceva. In plus, este convinsa ca Sam si Alice o sa fie niste parinti minunati, care stiu ca parintii fiecaruia dintre ei ii pot ajuta, atunci cand au nevoie. "In ceea ce-o priveste pe micuta Marlene, cu patru bunici, trei matusi si doi unchi, toti innebuniti dupa ea, copila nu va duce lipsa de candidati care sa se joace cu degetele sale", a mai adaugat Penny.
Ray Connolly, impreuna cu Jack, de opt ani, si Olivia, de cinci ani
Multi bunici se comporta altfel cu nepotii lor, decat au facut-o cu propriii lor copii
Cat despre scriitorul Ray Connolly, in varsta de 68 de ani, care locuieste impreuna cu sotia sa, Plum, de 64 de ani, in West London, el are doi nepoti: Jack, de opt ani, si Olivia, de cinci ani, copiii fiicei sale, Louise.
"Cunosc multi bunici care spun ca se comporta diferit cu nepotii lor, decat au facut-o cu copiii lor, dar eu nu cred ca fac asta. De fapt, mi-e greu sa-i vad pe Jack si pe Olivia ca nepoti", spune Ray, pentru care cei doi nepoti sunt ca si copiii lui. El isi aminteste ca a fost in vizita la Louise, la cateva zile dupa ce l-a adus pe Jack acasa. Sotul sau, Pete, lucra, iar ea parea de-a dreptul epuizata, intrucat bebelusul nu dormea mai deloc. Asa ca a luat copilul, l-a pus intr-o esarfa si, cu el de-a lungul pieptului sau, Ray a plecat la magazin, ca sa-i cumpere fiicei sale lucrurile de care o proaspata mamica avea nevoie. Astfel, Jack a avut parte de o plimbare, in timpul careia, in cele din urma, a adormit, iar Louise a avut si ea parte de o ora de odihna.
"Un moment pretios pentru mine, o pauza pentru ea", considera Ray, in opinia caruia bunicii se descurca usor cu nepotii. In plus, bunica celor mici este cea care le gateste, atunci cand copiii vin in vizita, si cea care le cumpara cadouri si le trimite felicitari, Ray fiind cel care se ocupa de amuzamentul celor doi nepoti.
La varsta lor, Jack si Olivia inca se bucura cand isi viziteaza bunicii, si se alinta pe canapea, in timp ce se uita la Shrek 2 pentru a 10-a oara, incantati ca lui Ray si lui Plum le place filmul. Insa, bunicii sunt constienti ca, in curand, vor fi adolescenti si entuziasmul pe care il au acum cei doi copii de a-si petrece timpul cu bunicii va trece incetul cu incetul.
"In cateva saptamani, ii luam pe Louise si pe copii intr-o vacanta in Franta. Acestia sunt anii frumosi pentru Jack si Olivia. Dar sunt la fel de importanti pentru mine si Plum", a mai adaugat Ray.
Penny Vincenzi este o persoana mai buna de cand este bunica
In ceea ce-o priveste pe Penny Vincenzi, de 70 de ani, care locuieste in sud-vestul Londrei, ea este bunica a patru copii: Ollie, de 12 ani, Honor, de 10 ani, copiii fiicei sale Sophie, si William, de 14 ani, si Jemina, de 12 ani, ai celeilalte fete, Polly. Penny considera ca a fi bunica este cel mai bun lucru pe care si-l poate cineva imagina. In plus, femeia considera ca este un fel de a doua sansa, intrucat toate lucrurile pe care nu le-a realizat ca parinte (sa aiba rabdare, sa fie zambitoare, sa faca totul distractiv), le poate face ca bunica.
Bunicile nu tipa, nu pedepsesc, ele trebuie sa se gandeasca la jocuri noi, sa indeplineasca dorinte si sa largeasca orizonturi
"Bunicile nu tipa niciodata, nu pedepsesc si nu se grabesc, nu pentru asta sunt. Bunicile trebuie sa se gandeasca la jocuri noi, sa gaseasca carti noi de citit, sa planuiasca iesiri in aer liber. Ele trebuie sa indeplineasca dorinte si sa largeasca orizonturi", considera Penny.
Cat despre ceea ce inseamna sa fii bunic sau bunica, ea spune ca trebuie sa ai capacitatea sa razi la glume banale, sa fii interesat de povesti interminabile, sa simpatizezi cu cele mai mici suferinte, sa gasesti scuze pentru comportamentul nepotrivit al nepotilor, sa evidentiezi calitati care poate nu au fost remarcate sau sa recunosti talente pe care nimeni altcineva nu le-a vazut. Singurul dezavantaj, unul minor, de altfel, pe care Penny il gaseste faptului ca e bunica, e acela ca nu poate face nimic altceva cand trebuie sa aiba grija de nepoti.
"Am avut patru copii; nu numai ca am reusit sa-i cresc destul de satisfacator, dar am avut si o cariera, cea de scriitor. Singura cu nepotii mei, cel putin in primii cativa ani, am fost incapabila sa fac mai mult decat o cana de ceai, pana se intorceau cu bine acasa, daramite sa gatesc o mancare. Apelurile raman nepreluate, scrisorile nedeschise, ziarul necitit", mai spune bunica, constienta de faptul ca responsabilitatea fata de nepoti este mult mai mare decat in cazul propriilor copii.
In plus, un lucru esential pe care l-a obtinut, de cand are nepoti, este faptul ca Penny s-a schimbat. "Sunt sigura ca am devenit o persoana mai buna de cand am devenit bunica. Cel putin atunci cand sunt cu nepotii mei", a mai adaugat femeia, conform "Daily Mail".
C.G.S.  
Alte articole
  Bunicii ar putea fi platiti de stat sa aiba grija de nepoti    (2009-03-31 15:01)
 Afisari: 263  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
Stirile zilei
 20:54 
Guvernul a decis amanarea acordarii primelor de vacanta, pana la sfarsitul anului  2009-07-15
1 comentariu
 20:50 
Traian Basescu: Unirea dintre Romania si R. Moldova este posibila, daca si cetatenii o vor dori  2009-07-15
25 comentarii
 20:30 
Obama il va primi pentru prima oara pe premierul irakian Nuri al-Maliki la Casa Alba, la 22 iulie  2009-07-15
 20:29 
Pana si locurile in taberele pentru copiii saraci se impart politic, nu doar sefia deconcentratelor (VIDEO)  2009-07-15
1 comentariu
 20:10 
1.374.335.941 de lei - A doua etapa de modernizarea fregatelor Regina Maria si Regele Ferdinand, pe e-licitatie.ro  2009-07-15
5 comentarii
 19:49 
EBa despre comparatia cu Paris Hilton: "S-a scris asta pentru ca sunt femeie, nu am parul scurt si port tocuri" (VIDEO)  2009-07-15
22 comentarii
 19:33 
Statele Unite si Georgia au inceput exercitiile militare comune din Marea Neagra  2009-07-15
6 comentarii
 19:25 
Isarescu avertizeaza: Ajustarea economica tinde sa devina excesiva  2009-07-15
 18:31 
Medvedev a vizitat pentru prima data o moschee din Moscova  2009-07-15
2 comentarii
 18:25 
UPDATE 18:25 Cezar Preda isi retrage atacul la Boc: "Am fost incorect. As minti daca as spune ca premierul nu m-a consultat" (VIDEO)  2009-07-15
1 comentariu
 18:22 
Renee Zellweger se ingrasa a treia oara de dragul lui Bridget Jones  2009-07-15
 18:20 
Liviu Dragnea: Nemirschi pleaca imediat daca membrii Comisiei de ancheta recomanda urmarirea penala  2009-07-15
 18:11 
  2009-07-15
 18:05 
Este oficial: Anchetatorii merg pe pista omuciderii in cazul M.Jackson. Principalul suspect, medicul cardiolog  2009-07-15
3 comentarii
 17:59 
Colegiul Medicilor Bucuresti i-a suspendat pentru doua luni pe doi doctori de la Centrul Medical Unirea, dupa ce un copil a murit  2009-07-15
 17:56 
In ciuda orelor petrecute la sala, Madonna nu scapa de mainile de batranica  2009-07-15
5 comentarii
 17:53 
SURSE: Videanu, Blaga, Flutur si Udrea au propus-o pe Placinta la MTS  2009-07-15
1 comentariu
 17:50 
Sondaj CCSB pentru prezidentiale: Basescu si Geoana in scadere, Crin Antonescu urca in premiera pe locul doi  2009-07-15
29 comentarii
 17:48 
UPDATE- 19.18: O colaboratoare a organizatiei neguvernamentale ruse Memorial a fost gasita moarta in Ingusetia  2009-07-15
1 comentariu
 17:44 
Un medic de familie a eliberat doua adeverinte medicale pentru ca o mama sa pastreze custodia copilului  2009-07-15
2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01446 sec.