Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au facut publica, motivarea deciziei de admitere a recursului presedintelui Traian Basescu in cazul "tiganca imputita". In motivare expresia folosita de seful statului este considerata discriminatorie, dar afirma ca acesta nu poate fi sanctionat.
Judecatorii sustin ca Basescu a utilizat expresia intr-un cadru intim si nu sunt intrunite toate aspectele legale pentru a fi sanctionat.
Magistratii au apreciat ca, pentru ca o fapta sa fie considerata contraventie, este necesar ca aceasta sa fie savarsita cu vinovatie, in oricare dintre formele sale: intentie directa, indirecta, culpa cu prevedere sau culpa simpla (neglijenta).
"Avand in vedere ca afirmatia considerata discriminatorie a fost utilizata de reclamant (presedintele Traian Basescu - n.r.) intr-un cadru strict privat, intim, care nu se confunda cu notiunea generala de <<viata privata>> a unei persoane, Curtea apreciaza ca reclamantul nu trebuia si nici nu era posibil sa prevada rezultatul faptei, neavand niciun moment reprezentarea situatiei ca in acel mediu privat discutia sa cu sotia poate fi inregistrata si, ulterior, ca inregistrarea va fi adusa la cunostinta publicului", se arata in motivarea deciziei judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ).
Magistratii recunosc totusi ca respectiva expresie este discriminatorie. "Asocierea termenilor <<agresiva>> si <<imputita>> cu termenul de <<tigan>> are evident o conotatie negativa, chiar daca, in lipsa laturii subiective, (vinovatia) nu presupune o <<defavorizare nejustificata>> ca element material al contraventiei", explica magistratii instantei supreme.