Scandal cu tenta sexuala la Primaria Capitalei. O fosta angajata a institutiei a marturisit ca a fost hartuita sexual de catre unul dintre directorii din primaria Capitalei. Femeia, a carei identitate nu a fost data publicitatii, sustine ca directorul Cristian Iftimoaie ar fi hartuit-o, in repetate randuri, incercand sa obtina favoruri de natura sexuala. Daca se adeveresc, spusele femeii vin sa confirme afirmatiile despre santajele sexuale din aceasta institutie, denuntate de recent instalatul primar, Sorin Oprescu.
"Taiam banane si kiwi, pentru masa lui si el statea in usa biroului si facea remarci sexuale...Alta data, a incercat sa ma dezbrace si sa ma suie pe birou", a povestit femeia, citata de Realitatea Tv. Femeia a povestit, cu detalii, cum a fost hartuita si a fost nevoita sa renunte la slujba, ea in prezent nemaifiind angajata a Primariei Generale a Capitalei. Potrivit RealitateaTV, directorul Iftimoaie nu a putut fi contactat, pentru a-si putea spune punctul de vedere.
Despre "favorurile sexuale" pe care angajatele Primariei Capitalei erau obligate sa le accepte din partea directorilor sau sefilor lor se stie cu mult timp inainte ca Sorin Oprescu sa faca public acest lucru. Si asta pentru ca, fostul primar, Adriean Videanu, primea rapoarte, periodic, de la institutii specializate, privitor la ceea ce se intampla in institutia pe care o conducea. Primarul Oprescu spune ca are astfel de cazuri concrete, drept pentru care a sesizat organele de cercetare.