Un observator strain ar fi cu siguranta uimit sa vada cum unul dintre candidati, fost ambasador la Washington si care a contribuit ulterior la alianta dintre Romania si SUA privitoare la razboiul impotriva Irakului, este acuzat de comunism si de secrete intentii restaurationiste, scrie Deutsche Welle.
Este adevarat ca nu direct, ci prin intermediul liderilor din umbra, ca fostul presedinte Ion Iliescu. Ion Iliescu este cu adevarat un fost comunist, atata doar ca el a incetat sa mai exercite o influenta ideologica reala asupra politicilor guvernamentale. in timpul ultimului sau mandat, Guvernul a facut, de altfel, cele mai multe privatizari cu capital strain din ultimii 20 de ani si a incurajat pentru prima data investitiile straine directe.
Prin urmare, indiferent de convingerile ideologice pe care le-ar mai nutri in intimitatea sa acest fost activist al PCR, pericolul nationalizarilor sau al restringerii libertatilor civile este foarte indepartat.
Joc electoral cu complicitati multiple
Subiectul amenintarii comuniste pare, de aceea, in ciuda dramatismului afisat, un joc la care participa cu fervoare complice ambele tabere. Traian Basescu a lansat subiectul si i-a dat amploare, deoarece el a mizat mult pe capitalul moral dobandit atunci cand a condamnat comunismul in Parlament, iar Mircea Geoana si asociatii sai au raspuns cu aceeasi moneda.
Taranistul Gheorghe Ciuhandu, de exemplu, a spus cu ocazia semnarii pactului electoral in favoarea lui Mircea Geoana ca a vota cu Traian Basescu, inseamna a vota comunismul. Iar Crin Antonescu a sugerat ca dintre toti politicienii activi unul singur ar putea intra sub incidenta unei legi a lustratiei si acesta este actualul presedinte.
Crin Antonescu nu spus acest lucru explicit, dar a facut o transparenta aluzie la perioada in care Traian Basescu lucra ca reprezentant al statului comunist la Anvers. Or, lumea s-a intrebat mereu cum a fost cu putinta ca cineva sa lucreze intr-o pozitie atat de sensibila fara sa fi avut legaturi cu Securitatea.
Iata asadar ca, din punctul de vedere al lui Traian Basescu, Mircea Geoana� nu este decat un pseudonim al lui Ion Iliescu, un comunist care, profitind de inocenta publica, ar intentiona sa revina la putere cu toate naravurile fostului regim. in timp ce pentru adversarii lui Traian Basescu, actualul presedinte nu este decit un fost coloaborator al Securitatii, camuflat in politician anticomunist.
Manifestatii pregatate din timp
O forma acuta a acestei infruntari pe tema comunismului o reprezinta manifestatiile declansaste marti la Timisoara si reluate in mai multe orase din tara. La Timisoara, Mircea Geoana a semnat un pact cu cistiva reprezentanti de marca ai PNTCD, incercand sa-si cistige o legitimitate anticomunista, una care sa-i ingaduie sa infrunte mai usor acuzatiile venite din partea lui Traian Basescu.
Partizanii presedintelui nu i-au iertat insa indrazneala. E greu de spus daca manifestatiile care au urmat sint "spontane" sau "organizate". In realitate, toate manifestatiile au avut mereu o parte spontana si una organizata, iar in conditiile comunicatiilor moderne aceste parti sint aproape imposibil de disociat.
Este cert in orice caz ca manifestantii din Piata Universitatii� din Bucuresti sint cel putin simpatizanti ai lui Traian Basescu. Nucleul manifestatiei il constituie membrii Asociatiei victimelor mineriadelor, care l-au sustinut si pe Vasile Blaga in campania pentru primaria Capitalei, iar cit ii priveste pe ceilalti este posibil sa existe o forma mai elaborata de organizare.
De exemplu, la cortul de campanie al lui Traian Basescu din Piata Universitatii a continuat sa functioneze, si dupa inscrierea candidaturii la tribunal, un registru de semnaturi in care au fost notati aceia care urmau "sa fie mobilizati in caz de nevoie". Dezvaluirea a facut-o, dupa multe insistente, un voluntar din echipa presedintelui.
in Piata Universitatii au mai fost instalate totodata banere anticomuniste si o statie de amplificare care difuzeaza non-stop cintecele clasice ale anului 1990. Cel putin in aceasta privinta, premeditarea teatrala este evidenta.
Iar dupa ce emotia si alegerile vor trece toata lumea va putea sa constate ca anticomunismul acesta tardiv nu a fost decit o simpla butaforie.
http://www.dw-world.de/dw/article/0,,4962961,00.html