Presedintele Traian Basescu a afirmat, luni seara, la Palatul Cotroceni, ca procurorul Ciprian Nastasiu a fost rejectat de sistemul juridic pentru ca nu a pus in aplicare masurile de supraveghere in libertate a omului de afaceri sirian Omar Hayssam, acuzat de terorism si de rapirea celor trei jurnalisti romani in Irak, in anul 2005, transmite Agerpres.
"Nastasiu, dupa ce a inregistrat un mare esec profesional, este penibil incercand sa devina scriitor de SF. (...) Domnul procuror Nastasiu, care azi da lectii, e un procuror care a fost rejectat de sistemul de justitie, prin hotararea CSM de indepartare a lui din procuratura, pentru ca, profesional, a fost procurorul care a cerut punerea in libertate a lui Omar Hayssam dupa care a uitat sa ia masurile de supraveghere a acestuia in libertate'', a declarat Traian Basescu.
El a adaugat ca a condus celula de criza, ''care a reusit sa ii recupereze pe cei trei ziaristi romani care erau detinuti in Irak'', iar structurile statului roman ''au fost capabile sa sprijine si alte state pentru a-si recupera cetatenii detinuti''.
"Geoana sa nu mai utileze prietenii de familie pentru a ataca un candidat la Presedintie"
Presedintele Trian Basescu a declarat luni seara ca ii sugereaza liderului PSD Mircea Geoana, referindu-se la lansarea cartii lui Victor Gaetan, "sa nu mai utilizeze prietenii de familie" pentru a ataca un candidat la Presedintie, transmite NewsIn.
"Iau nota de faptul ca disperarea unora a ajuns atat de departe incat se preteaza la un joc murdar", a spus presedintele Basescu. El a amintit�ca este�"presedintele care a condus celula de criza" si a reusit sa-i elibereze pe cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak.
Referindu-se la cartea lansata luni de Victor Gaetan, "cu concursul profesionistului" Nastasiu", Basescu a declarat: "As vrea sa-i sugerez domnului Geoana sa nu mai utileze prietenii de familie pentru a ataca un candidat la Presedintie".
Seful statului a mai spus ca fostul procuror Ciprian Nastasiu a fost "rejectat"�din magistratura prin decizie a CSM.
Traian Basescu a mai declarat ca a dat instructiuni institutiilor statului subordonate CSAT sa nu se amestece in disputa politica creata in jurul fugii lui Omar Hayssam si a apreciat ca este "probabil prima data" cand serviciile secrete nu se amesteca in procesul electoral.
"Tin sa mentionez ca am dat instructiuni ferme tuturor institutiilor statului, nu cumva sa se amestece in aceasta disputa politica, vorbesc de institutiile statului subordonate CSAT", a precizat seful statului .
"Acum vedem ce valoare au aceia care tot timpul strigau "presedintele manipuleaza serviciile". Iata cu ce se ocupa. Si, cel putin pana in momentul de fata, si le multumesc pentru acest lucru, si SRI si SIE si Parchetul General, si DNA au ramas intr-o neutralitate care le onoreaza. Este probabil pentru prima data cand serviciile secrete nu se amesteca deloc in procesul electoral, se amesteca insa rebuturile din unele ministere si oamenii politici", a mai precizat seful statului.