Echipe de deminare au neutralizat doua dispozitive explozive descoperite duminica in Ingusetia (Caucazul rus) pe gazoductul Mozdok-Tbilisi, a anuntat luni un purtator de cuvant al Serviciului Federal de Securitate (FSB), citat de RIA Novosti, preluata de Agerpres.
''Au fost deja neutralizate doua bombe'', a declarat purtatorul de cuvant al FSB, precizand ca alte doua dispozitive explozive s-ar putea afla pe gazoduct si ca actiunea de deminare ar putea lua inca vreo doua ore.
Gazprom a anuntat duminica descoperirea unei bombe plasate pe gazoduct. Din cauza acestei situatii, activitatea la mai multe gazoducte a fost suspendata si livrarile de gaze naturale sistate in Osetia de Nord si Ingusetia.
Actiunea de deminare a inceput luni dimineata.