O britanica in varsta de 75 de ani a fost premiata la echivalentul spaniol al emisiunii "Britain's Got Talent", "Tu Si Que Vales", dupa o reprezentatie de salsa care a lasat literalmente juriul cu gura cascata.
Dand dovada de o mobilitate absolut neobisnuita pentru varsta ei, Paddy Jones, din Stourbridge, West Midlands, a impresionat publicul prin miscari incredibile. Femeia, care traieste in prezent in Spania, danseaza din copilarie, dar s-a apucat de salsa abia in urma cu cativa ani, dupa moartea sotului ei, relateaza "Daily Mail" in editia electronica de vineri.
"Ma simt extrem de norocoasa ca pot face ceea ce fac si voi continua atata timp cat voi fi in stare", a declarat Jones, bunica a nu mai putin de sapte nepoti. Potrivit presei spaniole, ea a inceput sa danseze inca de la varsta de doi ani si jumatate. In tinerete, Jones a fost dansatoare profesionista, concentrandu-se in special pe balet clasic si step. Britanica a invatat insa sa danseze salsa abia in urma cu cinci ani, dupa moartea sotului ei, David.