Ziua Logo
  Nr. 4705 de vineri, 4 decembrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Prezidentiale 2009
Radu Mazare: M-a deranjat la Geoana ca nu a fost suficient de ferm atunci cand a fost intrebat daca s-a intalnit cu Vantu
 4 decembrie, 15:08 
Radu Mazare (Mircea PAUN, ZIUA Foto)
Presedintele PSD Constanta, Radu Mazare, a declarat vineri, ca l-a deranjat faptul ca Mircea Geoana nu a fost destul de ferm la dezbaterea televizata cu Traian Basescu, atunci cand seful statului l-a intrebat daca s-a intalnit cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, transmite NewsIn.
''M-a deranjat la Geoana ca nu a fost suficient de ferm atunci cand a fost intrebat daca s-a intalnit cu Vantu. S-a intalnit cu Vantu. Si ce daca? Vantu e liber, e traficant de arme, se intalneste si cu Vantu, Voiculescu, Patriciu si cu Mazare si cu Vanghelie, si cu absolut toata lumea, pentru ca are capacitatea sa-i adune in jurul lui, iar Basescu sa-i goneasca, inclusiv pe fostii lui aliati si sustinatori, gen Patriciu, cu care iesea pe scena, gen Voiculescu, pe care l-a facut viceprim-ministru, gen Vantu, care l-a sprijinit cu televiziunea si cu banii. Nu e nicio rusine", a declarat Mazare.
Mazare a mentionat si un al doilea fapt care l-a deranjat la Geoana. Primarul Constantei a spus ca, in locul lui Geoana, ar fi inceput fiecare raspuns cu enuntul: ''Domnule Basescu, sunteti presedinte de cinci ani in Romania. Trebuie sa ne spuneti ce veti face in urmatorii cinci ani si ce-ati facut pana acum si cum veti continua".
Mazare a mai spus ca, in opinia sa, optiunile electoratului s-au schimat ''destul de putin" in urma dezbaterii de joi seara.
''Basescu are aceasta capacitate si abilitate de a crea teme false si de a ne zapaci gandurile, pentru ca eu as mai fi intrebat ceva. Paunescu de la B1 TV, care il pupa in fund pe Basescu toata ziua, nu e tot mogul? Nu era tot vinovat, nu e tot unul rau? Sau aia care sunt cu el sunt buni, cum era Voiculescu pana acum patru ani sau Vantu pana acum cinci luni de zile, si ailalti sunt rai. Ne-a zapacit la cap", a spus Mazare.
Traian Basescu l-a intrebat, joi seara, in timpul confruntarii televizate, pe Mircea Geoana, daca i-a placut cu o seara inainte vizita pe care a facut-o la Sorin Ovidiu Vantu, "cand a aflat ca a fost arestat Popa Nicolae", liderul PSD raspunzandu-i ca nu stie cine a fost seful de la Gelsor.
La sectiunea de intrebari directe adresate unul altuia de cei doi candidati la Presedintie, Traian Basescu i-a cerut lui Mircea Geoana sa prezinte scuze romanilor pentru ca la confruntarea de dinaintea primului tur a apus ca nu l-a vizitat pe Sorin Ovidiu Vantu in Delta, iar omul de afaceri a afirmat dupa aceea ca astfel de intalniri au avut loc. "Astept scuzele pentru ca ati mintit intr-o confruntare prezidentiala", i-a spus Basescu lui Geoana, adaugand ca nu lui, ci romanilor trebuie sa le prezinte scuzele.
Mircea Geoana a raspuns ca nu-i place de Sorin Ovidiu Vantu. "Nici azi-noapte nu v-a placut?", a spus Basescu, invocand o stire aparuta pe Hotnews si Academia Catavencu, care au publicat o fotografie infatisandu-l pe Mircea Geoana in fata portii unei case unde se afirma ca locuieste Sorin Ovidiu Vantu. "Nici azi-noapte nu v-a placut? Cand a aflat ca Popa Nicolae a fost arestat, v-a chemat de urgenta!", a continuat Basescu.
Candidatul PSD a explicat ca s-a dus acasa la Sorin Ovidiu Vantu dupa ce, intr-un interviu in Gazeta Sporturilor, a afirmat ca nu-i place Sorin Ovidiu Vantu pentru ca este "malefic" si "turbulent". Apoi, Geoana a spus ca nu stie cine este Nicolae Popa. "Am avut o intalnire cu Vantu, asa cum si dvs faceati cand erati apropiati", a spus Geoana, care a intrebat apoi daca Basescu a baut whiskey la Vantu. Candidatul PDL a negat, iar cel al PSD a propus ca omul de afaceri sa fie pus in legatura cu participantii la confruntare.
Traian Basescu a spus ca Popa Nicolae a fost arestat cu o zi in urma in Indonezia, omul pe care Geoana a afirmat ca nu stie cine este si ca nu il intereseaza acest lucru fiind, potrivit completarii lui Traian Basescu, cel care a gestionat Gelsor si FNI, fiind condamnat la 15 ani de inchisoare pentru pagubirea investitorilor la FNI. "Sunteti un om nedemn de a participa la o astfel de confruntare. Nu il cunosc pe Popa asta!", a spus Geoana.
Z.O.  
Alte articole
  Mazare despre Basescu: Hai sa-i dam un sut in fund! (VIDEO)    (2009-11-07 13:42)
  Mazare sare la ''gatul'' lui Geoana: Nu el poate lua decizia de a sustine motiunea de cenzura, ci Comitetul Executiv    (2009-10-05 20:36)
  Radu Mazare: Ministrii PSD se vor retrage doar daca Basescu semneaza demiterea lui Nica    (2009-09-28 20:48)
  Radu Mazare: Daca Geoana stie sa se miste, iesirea PSD de la guvernare il avantajeaza    (2009-09-14 12:48)
  Geoana asmute PSD asupra PDL: "Dati, ma, in ei, ca sunt vraiste! Hai sa-i atacam! Boc habar nu are de economie, Pogea e adus de pe drumuri!" (VIDEO)    (2009-06-19 17:10)
 Comentarii: 8 Afiseaza toate comentariile  
mazare   de naem
lili marlen   de marlen lili
Mazare   de linte
Motive de nesiguranta!   de miha3lla_
RADU MAZARE LASA-NE.. TU DEJA TE POTI MUTA FIX IN BRAZILIA!   de sorincosmin
FERM ? GEOANA A DAT PUR SI SIMPLU IN BILBIALA   de LILI MARLEN
Noroc cu tine bai Mazare ca ai fost ferm imbracat in tunica lui Hitler !   de ionion
Ma asteptam ca discutia dintre candidatii la presedintie sa se axeze pe teme economice si principii   de M_D_L
A r h i v a
Stirile zilei 2009-12-04
 20:23 
Bing da rateuri, Microsoft se scuza
 20:14 

26 comentarii
 19:49 
Sorin Rosca Stanescu: Album cu teroristi - Traian Basescu si Samir Mortaza (FOTO)
13 comentarii
 19:38 
Associated Press: Geoana il acuza pe Basescu ca ii inregistreaza convorbirile
21 comentarii
 19:31 
Faza zilei: Basescu il invita pe Geoana, la ora 21,00, la OTV
8 comentarii
 19:30 

8 comentarii
 19:19 
Rasmussen a anuntat ca NATO si Rusia au convenit reluarea colaborarii in domeniul militar
 18:51 
Procurorul Ciprian Nastasiu demonstreaza implicarea apropiatilor lui Traian Basescu in dosarul spionajului economic ''Alro'' (VIDEO)
39 comentarii
 18:44 
Geoana spune ca exista "un mic risc" electoral in urma informatiilor privind intalnirea cu S.O.Vantu
16 comentarii
 18:40 
The Times: Kremlinul pregateste terenul pentru reabilitarea lui Stalin
12 comentarii
 18:30 
Administratorul firmei care a semnat contractul cu Gazprom este implicat in Dosarul Flota
7 comentarii
 18:23 
Alegeri prezidentiale in R.Moldova: Intrevederea Filat-Voronin, fara rezultat
 18:19 
Grup Servicii Petroliere va construi pentru Gazprom un gazoduct de 150 km pe sub Marea Neagra
1 comentariu
 18:15 
Ridicarea masinilor parcate ilegal aduce milioane de euro firmelor private. Primariile nu castiga aproape nimic
 17:57 
Putin a stat de vorba, in direct, cu poporul rus
6 comentarii
 17:34 
Tribunalul Bucuresti a decis reincadrarea lui Adrian Bold in functia de arhitect sef al Capitalei
1 comentariu
 17:33 
A planuit cu un prieten pe Internet cum sa-si ucida fosta iubita, dar a uitat sa stearga planul
1 comentariu
 17:23 
Basescu: Geoana nu va reusi sa-si tina aliatii dupa 6 decembrie, e nevoie de o alianta PDL-PNL
21 comentarii
 17:21 

42 comentarii
 17:07 
Fiat retrage 500.000 de masini Grande Punto, pentru o posibila defectiune la sistemul de directie
 Top afisari / comentarii 
 Razboi contra fantomei comunismului (5017 afisari)
 Ultima incaierare (3833 afisari)
 Reduceri salariale cu stimulente (2499 afisari)
 Piranha fara dinti (1654 afisari)
 Basescu vs Geoana, o batalie pentru trecut (1534 afisari)
 Bloomberg: Geoana ar putea sa il invinga pe Basescu in alegerile prezidentiale de duminica (3086 afisari)
 Secretul viorilor Stradivarius, dezvaluit (2787 afisari)
 Procurorul Ciprian Nastasiu demonstreaza implicarea apropiatilor lui Traian Basescu in dosarul spionajului economic ''Alro'' (VIDEO) (2417 afisari)
 Euronews: Romania - Dezbatere aprinsa Basescu-Geoana (2141 afisari)
 Die Welt: Ultima speranță a romanilor sunt germanii din țară (1670 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01377 sec.