Dupa ce Steaua, FC Timisoara si CFR Cluj si-au compromis sansele de a merge mai departe in Liga Europa, Dinamo isi mai permite inca sa spere ca va vedea ghioceii in Europa, dupa ce a invins pe Sturm Graz in 10 oameni.
Dinamo a invins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe Sturm Graz, in grupa F a Ligii Europa, si pastreaza sanse de calificare in primavara europeana, dupa ce si Galatasaray a castigat cu Panathinaikos (1-0), informeaza Realitatea TV.
Obligata sa castige cu Sturm Graz si cu gandul la Istanbul, unde Galatasaray, deja calificata, trebuia sa invinga pe Panathinaikos, Dinamo a clacat imediat dupa primul fluier al partidei cu austriecii.
In minutul 3, centralul portughez Bruno Paixao a dictat penalty pentru Sturm Graz, dupa un hent in careu al lui Rus, dar Dolha a reusit sa apere, respingand in corner. Bucurosi nevoie mare dupa ce au scapat, dinamovistii au uitat sa se apere la fazele fixe, iar Sonnleitner, nemarcat la marginea careului mic, a inscris lejer cu capul, direct la vinclu (5).
Dinamo a jucat dezamagitor, nereusind sa ii puna mari probleme lui Gratzei atunci cand s-au apropiat de poarta sa, in timp ce Dolha a mai avut emotii la un sut al lui Weinberger si la o lovitura de cap a lui Schieldenfeld.
Finalul primei reprize a venit, insa, cu golul egalizator pentru Dinamo (41). Dupa ce a aparat un sut sanatos al lui Andrei Cristea, portarul Gratzei si-a bagat singur mingea in poarta la reluarea din cadere a lui Marius Niculae.
"Cainii" nu au apucat sa se bucure prea mult, deoarece elanul le-a fost taiat de eliminarea lui Laurentiu Rus (43).
La reluare, Marius Niculae a trimis un trasor pe langa poarta lui Gratzei (47), pentru ca in minutul 57 sa nu mai rateze tinta, trimitand cu capul in plasa, pentru 2-1. "Sageata" a incercat sa mai intepe o data, cu un lob (71), dar mingea a aterizat pe plasa portii lui Gratzei.
In ultimul meci din grupe, Dinamo se va deplasa in Grecia, pentru a juca cu Panathinaikos, in timp ce Sturm Graz va primi replica lui Galatasaray, in meciul cu numarul 100 pentru austrieci in cupele europene. Ambele partide se vor juca pe 16 decembrie.
Pentru a se califica in 16-imile Ligii Europa, Dinamo este obligata sa castige la Atena. "Cainii" au pierdut meciul tur cu Panathinaikos cu scorul de 0-1, astfel ca vor avea nevoie de cel putin o victorie cu 2-1, pentru a fi siguri de calificare.